„Caietul cu scoarţe negre", folosit de Tudor Arghezi în temniţă, se află la Arad, în păstrarea fiului şi a nurorii sale, dar poate fi studiat şi de cercetătorii de la Universitatea de Vest.
Peste 10.000 de documente inedite ale lui Tudor Arghezi sunt cercetate la Arad, la Centrul de cercetare a literaturii argheziene, care funcţionează în cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş". Printre acestea se află „Caietul cu scoarţe negre", despre care Tudor Arghezi spune că sunt „la fel de negre ca şi anii pe care îi cuprinde în versuri de durere, suspin, lacrimă şi moarte. Pagini din anii tăcerii, din vremi grele pentru condei, familie, casă şi gospodărie. Sunt anii de temniţă fără gratii, de osândă fără judecată...1948-1954-1955". Doina şi Baruţu Arghezi, nora şi fiul scriitorului, au rămas la Arad, unde zilnic muncesc pentru ca documentele lui Arghezi, după zeci de ani de zile, să poată fi cercetate de către specialişti.
„Duşmanul poporului"
Baruţu îşi aminteşte cu amărăciune despre perioada în care tatăl său devenise „duşman al poporului". Era în 1947, când volumul lui Tudor Arghezi „Una sută de poeme" fusese retras din librării, tipografia din Mărţişor a fost distrusă în parte, iar ceea ce a mai rămas a fost naţionalizat. Comuniştii au cerut evacuarea familiei din casă, care a devenit „bun al poporului", terenul din jur a devenit brusc teren agricol şi autorităţile le-au impus să dea statului o cotă obligatorie de cereale. A intervenit Maria Tănase şi familia Arghezi a rămas la Mărţişor. „Am ars ulucile din gardul grădinii. Ne era frig, nu aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Când am terminat de ars gardul grădinii, am trecut la crengile pomilor din grădină. Câteodată, pe cărămizi turnam gaz, îi dădeam foc şi le lăsam în sobele de teracotă ca să le încălzească", îşi aminteşte Baruţu despre acea perioadă grea a vieţii sale.
Ascun
