Mediaşul s-a reunit cu acelaşi lot cu care a încheiat campionatul trecut în luna mai.
CITIŢI ŞI:
Marius Baciu a lăsat Voința Sibiu pentru Pandurii Tg. Jiu
VIDEO – Voinţa Sibiu a promovat în liga 2 cu primarul Iohannis în tribună
Ioan Hămbăşan a pus Sibiul pe harta fotbalului românesc
Antrenorul Cristi Pustai a mizat luni dimineaţă pe un număr de 26 de jucători la primul antrenament oficial din această vară. Doar trei fotbalişti au absentat de la reunire, respectiv Lazar, Dudiţă şi Buzean.”Lazăr este în concediu de după nuntă şi ajunge zilele viitoare la echipă. Dudiţă şi Buzean vor ajunge şi ei tot în aceste zile la echipă”, a explicat antrenorul Cristi Pustai.
Fotbalişti în probe
Antrenorul Cristi Pustai spune că zilele viitoare vor veni în probă câţiva fotbalişti din Franţa, Spania şi Albania. „Nu mai anunţăm niciun nume de jucător. În probe vor sosi mai mulţi jucători în această vară. O să spunem numele fotbaliştilor numai când vor semna contractele” a mai spus Pustai.
Stagiu în Ungaria
Mediaşul se pregăteşte în următoarele două săptămâni la propriul stadion după care pleacă într-un stagiu de pregătire de 14 zile în Ungaria.” În acest turneu jucăm împotriva campioanei Ungariei, Debrecen, în 30 iunie, cu Honved Budapesta pe 3 iulie şi cu o grupare din Grecia pe 4 iulie. Ne-am propus să mai disputăm încă două meciuri în 6 şi 8 iulie după care revenim în ţară”, a explicat Cristi Pustai.
Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos: