Evoluţia acţiunilor băncilor europene indică faptul că intrarea Greciei în faliment este doar o problemă de timp, scrie Bloomberg.
Investitorii au trimis deja în jos titlurile companiilor din sectorul financiar, acestea depreciindu-se suficient de mult pentru a face posibilă "erodarea" valorii contabile a activelor, erodare care ar putea rezulta din pierderile acestora legate de restructurarea datoriei suverane, a spus Dirk Hoffmann-Becking, analist la Sanford Bernstein din Londra. Potrivit unui indice al firmelor europene din sectorul financiar, realizat de Bloomberg, acţiunile s-au depreciat cu 22% începând cu 15 aprilie, până la un nivel minim pentru ultimele 11 luni.
Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au creat un program financiar în valoare de 750 mld. euro destinat statelor cu probleme. Acesta ar putea întârzia falimentul Greciei şi ar putea oferi Spaniei, Italiei şi posibil Portugaliei timp să îşi readucă în echilibru situaţia finanţelor publice, evitând astfel o contagiune, cred analiştii.
Povara datoriilor Greciei s-ar putea dovedi însă nesustenabilă, a spus Thomas Mayer, economist-şef la Deutsche Bank din Londra.
"Doar reducerea deficitului nu soluţionează problema datoriei", a spus Mayer. El estimează că datoria Greciei va creşte la 150% din PIB ca urmare a programului de austeritate al statului, de la circa 120% în prezent. "Aproape nimeni nu crede că Grecia poate să reuşească fără să îşi restructureze datoria."
Agenţia de rating Moody's crede însă că marile bănci din Uniunea Europeană pot face faţă expunerilor la datoriile suverane şi publice, precum şi la împrumuturile din sectorul privat din Grecia, Portugalia, Spania şi Irlanda, având în vedere nivelul actual al capitalului deţinut, potrivit unui raport al agenţiei.
În aceste condiţii, Moody's nu anticipează modificări ale ratingurilor celor mai mari i