Inainte sa vad filmul Melissei de Raaf si al lui Razvan Radulescu auzisem comentarii de genul "E ok", "E bun, dar nu e de premiat in festivaluri", "Ozana Oancea e misto, filmul mai putin". "Felicia, inainte de toate" e, insa, o mare surpriza. Da, Ozana Oancea e extraordinara, dar de putine ori ai senzatia intr-un film romanesc ca ceea ce vezi pe ecran suna adevarat pas cu pas. Lipsa de ostentatie si onestitatea insotesc o operatie chirurgicala pe sentimente deschise. E si pentru prima oara cand un film romanesc face o incizie in complicatele legaturi dintre tinerii plecati dupa '90 si tara lasata in urma.
Razvan Radulescu debuteaza in regia de film alaturi de olandeza Melissa de Raaf cu o poveste de actualitate, personala pentru el - datorita experientei vietii in alta tara -, dar universala pentru tinerii romani care s-au relocat sau care au relatii dificile cu parintii, ori pentru o categorie si mai larga de public, indiferent de natie, care poate percepe manipularea si resorturile sensibile din interiorul relatiilor de familie.
Daca pentru Melissa de Raaf interesanta a fost abordarea relatiilor familiale prin prisma luptei "eroice" (cum spune ea) pentru afectiune care guverneaza relatiile dintre parinti si copiii lor mari, pe Razvan Radulescu l-a interesat si legatura pe care romanii de o anumita varsta, plecati din tara dupa '90, o pastreaza cu locul natal pe care il viziteaza de cateva ori pe an. Acestia au, spune Razvan Radulescu pe site-ul oficial al filmului, www.feliciafilmul.ro, un dublu complex la intalnirea cu Occidentul: unul de inferioritate si, simultan, altul de superioritate - ambele ca reflex al traiului in comunism care ne da nu doar stangacie in relatia cu Occidentul, dar si sentimentul ca noi, romanii, suntem mai "tari" decat vesticii.
Felicia e o femeie care a plecat in urma cu 20 de ani in Olanda, unde s-a ma
