Vladiana Ciocan, o adolescentă de 18 ani din comuna Băiuţ, judeţul Maramureş, şi-a găsit sfârşitul în apele învolburate ale Someşului.Tragedia a avut loc în apropierea comunei sălăjene Surduc, la confluenţa Văii Gârboului cu Someşul. Vladiana a fost luată de curenţii puternici de apă şi n-a mai putut fi salvată. Astăzi, la aproape 24 de ore de la dispariţie, trupul ei a fost găsit la trei kilometri de locul în care s-a înecat.
Adolescenta de 18 ani venise în vizită la bunicii unei prietene din satul sălăjean Cristolţ, la 15 kilometri nord-vest de Jibou. Duminică după amiază, pe la ora 15.30, pe o căldură înăbuşitoare, Vladiana şi alţi patru prieteni s-au dus să se răcorească în Someş. Ca alţi tineri din zonă, ei au ales să meargă în locul numit Gura Văii, la vărsarea pârâului Gârbou în Someş, în apropiere de Surduc.
„Vladiana, prietena ei şi un alt băiat au intrat în Someş, în apropiere de mal. Apa nu avea mai mult de 1,20 – 1,30 de metri. La un moment dat, fata a făcut un pas în spate, iar apa a trecut peste ea. Panicată, s-a agăţat de băiatul care era în apropierea ei, iar acesta, la rândul său, de cealaltă fată. Toţi au ajuns sub apă. Doi bărbaţi care erau pe mal au sărit după ei. I-au scos pe băiat şi pe prietena Vladianei, dar din nefecire, fata din Maramureş a fost luată de curenţi”, a explicat, pentru reporterul „Adevărul de Seară“, agentul Radu Fazakas, de la Postul de Poliţie din Surduc.
Dusă trei kilometri de curenţi
Când au văzut că încercările lor de a o salva pe Vladiana sunt aproape nule, prietenii ei au sunat la numărul unic de Urgenţă 112. În zonă au ajuns, în scurt timp, pompierii din Jibou, care au început căutările cu o barcă. „Duminică, vreme de patru – cinci ore, am căutat-o în apropierea locului în care s-a înecat, dar şi pe ambele maluri ale râului. Odată cu venirea nopţii, am întrerupt căutările, dar azi de dimineaţ