Şampoanele speciale și evitarea stresului reduc senzaţia de mâncărime și mătreața. Dermatita seboreică este o afecţiune cronică a pielii care afectează îndeosebi bărbaţii. Băile de soare sunt recomandate în acest sezon, diminuând agresivitatea bolii.
Petele roşiatice acoperite cu scuame grase sau uscate (mătreţa) şi însoţite de senzaţia de mâncărime (prurit) sunt semne care anunţă prezenţa dermatitei seboreice. Aceasta se formează îndeosebi în zonele unde există o activitate intensă a glandelor sebacee, mai exact la nivelul scalpului, feţei (sprâncene, obraji şi aripi nazale), iar în unele cazuri, şi pe corp.
Cauza apariţiei dermatitei seboreice nu se cunoaşte cu exactitate. Deşi apare numai în zonele unde pielea secretă mult sebum, medicii spun că glandele sebacee nu pot fi incriminate în totalitate. O dovadă în acest sens este apariţia afecţiunii şi la persoanele care suferă de boala Parkinson şi în cazul cărora s-a observat că glandele sebacee au o activitate diminuată.
De aceea, se consideră că vinovat de apariţia dermatitei seboreice este factorul ereditar. De asemenea, s-a observat că boala este frecventă şi la persoanele stresate sau diagnosticate cu oboseală cronică.
Totodată, s-a observat o frecvenţă crescută a bolii şi la persoanele în cazul cărora fungul, care se găseşte în mod normal pe piele, are o activitate exacerbată.
Dermatologii recomandă persoanelor care suferă de dermatită seboreică să stea frecvent la soare, deoarece razele ultraviolete inhibă proliferarea acestei ciuperci şi astfel condiţia celui afectat se îmbunătăţeşte.
Tratamentul vizează în special simptomele
Deoarece este o afecţiune cronică, tratamentul dermatitei seboreice constă în ameliorarea simptomelor. Medicii recomandă administrarea tratamentului încă de la primele semne de boală, deoarece, netratată, dermatita poate favoriza căderea pă