Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cozma: Iliescu şi Roman mi-au oferit funcţii ca să vin cu minerii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 iunie 2010 ·

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, ar fi susţinut într-o declaraţie din 2005, dată în dosarul Mineriadei şi pusă la dispoziţie de Asociaţia „21 Decembrie“, că Iliescu şi Roman i-au oferit funcţii publice, dacă aducea la Bucureşti mineri pentru formarea Gărzii Naţionale.

„La câteva zile după 15 iunie, am avut prima întâlnire în sediul guvernului, la o masă la care se aflau preşedintele Iliescu, primul-ministru Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi alţi reprezentanţi ai guvernului, care mi-au făcut oferta de a deveni şeful Gărzii Naţionale, în acest sens urmând ca eu să strâng în jur de vreo 100 de mineri bine făcuţi, de la toate unităţile miniere, care trebuia să vină la Bucureşti pentru a constitui Garda Naţională“, se arată în declaraţia dată de Miron Cozma, ca martor, pe 21 aprilie 2005, la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi făcută publică sâmbătă de Asociaţia „21 Decembrie“.

În acelaşi document, fostul lider al minerilor enumeră şi alte funcţii şi demnităţi publice care i-ar fi fost oferite după evenimentele din iunie 1990, dar pe care le-ar fi refuzat din cauză că îl considera pe Ion Iliescu „un fost nomenclaturist al regimului Ceauşescu“.

„Administraţia Iliescu-Roman a încercat să mă atragă în diferite feluri, oferindu-mi diferite avantaje sau funcţii. Astfel au scornit să fiu guvernator de Valea Jiului, iar Petre Roman mi-a oferit 7.000 de dolari pe lună ca să mă duc consul în Africa de Sud. În 1994, guvernul Văcăroiu şi Văcăroiu personal, care făceau parte din regimul Iliescu, mi-au oferit funcţia de ministru de interne şi, aşa cum am arătat, din cauza faptului că Iliescu era fost nomenclaturist al regimului Ceauşescu, nu puteam să accept nici una dintre ofertele regimului său“, potrivit documentului pus la dispoziţie de Asociaţia „21 Decembrie“, în care Miron Cozma mai ara

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice“

Ziua Constanta acum 20 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 39 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 55 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

România și alte patru state UE se opun unui nou acord comercial pentru produse agricole cu Ucraina

Adevarul acum 28 minute
România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria și-au exprimat marți opoziția față de o propunere de acord comercial revizuit între Uniunea Europeană și Ucraina, invocând îngrijorări privind posibila destabilizare a piețelor agricole din UE.

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°