Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: O femeie de afaceri a încercat să se sinucidă împreună cu copilul, din cauza datoriilor

Publicat in Adevarul, luni 14 iunie 2010 · ·

Poliţiştii fac cercetări în cazul unui copil de şapte ani, care a ajuns la spital, intoxicat cu medicamente. În acelaşi timp, şi mama acestuia a fost internată cu diagnosticul de ingestie voluntară de medicamente şi alcool.

O femeie de afaceri în vârstă de 32 de ani, din Braşov, a încercat să se sinucidă împreună cu copilul său în vârstă de şapte ani, ambii ajungând la spital după ce au înghiţit somnifere, a declarat comisarul-şef Ioan Necşulescu.Potrivit unor cunoştinţe, se pare că gestul extrem al acesteia este dat pe seama unor datorii pe care le-ar fi avut şi nu mai reuşea să le achite.

Poliţia a fost sesizată în 10 iunie de o prietenă a femeii, care era îngrijorată fiindcă nu mai reuşea să ia legătura cu aceasta, iar cazul a fost dat publicităţii abia luni.Potrivit poliţiştilor, femeia a înghiţit mai multe pastile, combinate cu alcool şi este posibil să îl fi obligat şi pe copil să înghită comprimatele.

„Femeia şi copilul de şapte ani au fost găsiţi în locuinţa lor în stare de inconştienţă şi au fost transportaţi la spital. Ambii sunt în afara oricărui pericol în acest moment“, a precizat comisarul-şef Ioan Necşulescu.

Femeia, Florica Lăcărmioara Ilie, a fost internată la Spitalul Judeţean Braşov cu diagnosticul de "ingestie voluntară de medicamente şi alcool", în timp ce copilul a fost internat la Spitalul de Copii Braşov, la secţia de terapie Intensivă, suferind o "intoxicaţie acută medicamentoasă".

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, şi se fac cercetări în cauză faţă de mama copilului intoxicat. În funcţie de concluziile medico-legale, se va stabili încadrarea juridică a faptei, a declaratpurtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, Lucreţia Teleki,

Cei doi se află în continuare în spital, însă starea lor s-a ameliorat şi s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Membri ai galeriei FCSB, printre protestatarii care îl susțin pe Călin Georgescu în fața CCR. Anunțul Jandarmeriei

Adevarul acum 9 ore
Susţinătorii lui Călin Georgescu au ieşit din nou în stradă, luni seară, după ce acestuia i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale de către Biroul Electoral Central (BEC).

Video Sociologul Dan Dungaciu, după ce numele său a fost vehiculat ca rezervă pentru Călin Georgescu: „Nu mă interesează acest subiect”

Adevarul acum 6 ore
Profesorul Dan Dungaciu a respins informațiile vehiculate în presă, conform cărora ar putea intra în cursa prezidențială, ca rezervă al lui Călin Georgescu.

Viața Papei Francisc nu mai este în pericol, anunță Vaticanul. Starea sa clinică ”rămâne stabilă”

Ziare.com acum 8 ore
Starea sănătăţii Papei Francisc, spitalizat de peste trei săptămâni din cauza unei duble pneumonii, la vârsta de 88 de ani, ”se consolidează”, iar medicii au decis că viaţa nu-i mai este în pericol, anunţă luni, 10 martie, Vaticanul, la o zi după ce

Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, inclusiv pe cea a lui Călin Georgescu faţă de decizia BEC de respingere a candidaturii sale

News.ro acum 58 minute
Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. CCR a anunţat că a fost depusă o contestaţie la candidatura lui Nicuşor Dan, candidatură acceptată deja de Biroul Electoral Central.

Știri Constanța Întreruperi de energie electrică marți, 11 martie 2025!

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice România anunță întreruperi programate pe raza județului Constanța. „Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consu

Parlamentul European va deschide un birou al Parteneriatului Estic în Republica Moldova

G4Media acum 8 ore
Parlamentul European va deschide un birou în Republica Moldova pentru a consolida şi mai mult angajamentul legislativului comunitar faţă de regiunea Parteneriatului Estic, informează un comunicat al PE, citat de Agerpres. În contextul amplificării t

Trump, gata să ajute Ucraina doar dacă Zelenski își dă demisia. Acesta și-ar fi cerut scuze în fața președintelui american

Wall-Street.ro acum 7 ore
Statele Unite ale Americii nu intenţionează să reia livrările de ajutor militar către Ucraina până când preşedintele Volodimir Zelenski nu-şi va da demisia, administraţia preşedintelui Donald Trump punând presiune pe liderul ucrainean să organizeze

Bolojan, anunț despre cheltuielile lui Iohannis. Când vor fi făcute publice

Wall-Street.ro acum 7 ore
Cheltuielile pentru deplasările externe ale fostului preşedinte Klaus Iohannis vor fi făcute publice "în câteva zile", a declarat şeful interimar al statului, Ilie Bolojan. "În câteva zile, echipele de la contabilitate vor face publice aceste lucrur

Neymar, criticat în Brazilia după ce s-a dus la carnavalul de la Rio, deşi este accidentat

News.ro acum 8 ore
Neymar a ratat ultimul meci al lui Santos, duminică, din cauza unei accidentări, dar a fost criticat în Brazilia pentru stilul său de viaţă. Jucătorul de 33 de ani nu a jucat duminică în semifinala campionatului Paulista, pierdută de Santos, scor 1-

Ilie Bolojan: Sfatul meu pentru toţi cei care incită la violenţă ar fi să se oprească, pentru că niciodată violenţa nu a adus nimic bun unei societăţi

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, transmite un mesaj către cei care vor să protesteze, solicitându-le acestora să nu recurgă la violenţă. El face, de asemenea, apel către politicieni, arătând: ”cu cât ai o funcţie mai importantă, cu

Vremea

București
acum

mar.

9°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/23°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/21°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Constanta
acum

mar.

6°/16°
mie.

11°/16°
joi

10°/16°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/18°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/17°
mie.

9°/19°
joi

12°/18°
vin.

11°/20°