Târgul de carte, care s-a încheiat duminică la Romexpo, a avut mai puţini vizitatori şi vânzări mai mici faţă de ediţiile precedente. Cea mai căutată carte a târgului a fost „Sfârşitul Ceauşeştilor“, scrisă de Grigore Cartianu, cu 2.130 de exemplare vândute de Editura Adevărul Holding.
Ediţia a V-a a Târgului de carte Bookfest, desfăşurat între 9 şi 13 iunie, la pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale Romexpo, a avut un buget de aproximativ de 300.000 de euro.
Mai citeşte şi:
„Sfârşitul Ceauşeştilor“, cea mai vândută carte
„Sprijinul financiar al Ministerului Culturii ne-a dat posibilitatea ca accesul să fie gratuit", a declarat pentru „Adevărul", Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor Români (AER), principalul organizaror al Târgului de carte.
„Este cea mai bună ediţie a Bookfest, fapt datorat şi prezenţei Spaniei, ca ţară invitată. A fost un schimb cultural extraordinar", a apreciat preşedintele AER.
„Căldura şi criza nu afectează lectura"
Târgul de carte a avut vizibil mai puţin vizitatori decât în ediţiile trecute, din cauza faptului că perioada de desfăşurare a coincis cu începerea vineri a Campionatului Mondial de Fotbal şi cu terminarea tot vineri, 11 iunie, a cursurilor şcolare pentru elevi.
„Nu are nicio legătură începerea vacanţei pentru elevi cu desfăşurarea Târgului. Nici căldura, nici criza nu afectează lectura, altfel am fi un popor de analfabeţi", consideră Grigore Arsene.
„Se poate vorbi numai despre o uşoară scădere a vânzărilor pentru edituri, acesta este singurul efect al crizei economice", subliniază preşedintele AER.
Pentru că intrarea a fost gratuită, organizatorii spun că nu au putut contoriza numărul de vizitatori de la Romexpo în cele cinci zile. De asemenea, spaţiul de expunere pentru edituri a fost de 4.500 de metri pătraţi, cu