Sorin Ilieşiu, membru fondator al Alianţei Civice : “Prin fratricidul din 13 - 15 iunie 1990 Ion Iliescu dorea să consfinţească contrarevoluţia declanşată în 22 Decembrie '89”
Se împlinesc, azi, 20 de ani de la debutul primei Mineriade, cea din 13 - 15 iunie 1990, din Piaţa Universităţii. V-aţi propus să organizaţi un marş pe un traseu care Primăria Capitalei nu l-a autorizat însă... Vi s-a comunicat argumentul refuzului?
Marşul de azi s-a derulat pe traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Calea Dorobanţi. S-a scandat „Păcat, păcat, de sângele vărsat!”, „Vrem dreptate!”, „Iliescu judecat pentru sângele vărsat!”. Un grup de „pionieri”, reprezentanţi ai grupului “Noii Golani”, au ars un steag cu însemnele comunismului pe platoul de la Televiziune. Marşul trebuia să se termine în faţa casei lui Ion Iliescu, dar Primăria a refuzat aprobarea pentru acest final de traseu fără vreun argument. Totuşi, manifestanţii au ajuns în faţa casei lui Ion Iliescu, unde au lăsat o mapă cu mărturii ale celor bătuţi şi arestaţi pe 13 -15 iunie 1990, un borcan cu dulceaţă de trandafiri şi răsaduri de panseluţe, pentru a fi plantate de Ion Iliescu în Piaţa Universităţii, în amintirea celor plantate în acelaşi loc, de mineri, acum 20 de ani, cu aceleaşi sape cu care au „săpat” trupurile bucureştenilor. Ion Iliescu le-a adresat atunci următoarele cuvinte : „Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut în aceste zile... Sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”.
„Axa Timişoara - Bucureşti funcţioneză perfectde 20 de ani”
Ştim că Timişoara şi Societatea „Timişoara” vă sunt alături...
Au fost prezenţi la toate acţiunuile de astăzi din Bucureşti reprezentanţi ai revoluţionarilor timişoreni şi ai Societăţii „Timişoara”, în frunte cu profesorii universitari Dan