Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi premiaţi de ministrul educaţiei

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 iunie 2010 ·

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu, a participat sâmbătă la două manifestări cu teme educaţionale în judeţul Mehedinţi. Managementul educaţional în contextul descentralizării învăţământului românesc şi Gala premianţilor au fost motivele vizitei ministrului la Drobeta Turnu Severin. Funeriu a vorbit despre bacalaureat şi le-a mulţumit dascălilor care au renunţat la proteste şi s-au prezentat la examenul naţional. Cât despre micşorarea salariilor, ministrul educaţiei a spus că este o măsură grea la care guvernul a trebuit să recurgă. Ministrul educaţiei a mai spus că ministerul pe care îl conduce nu are nici un motiv de reproş în privinţa cheltuirii banului public şi a precizat că ministerul său a redus cheltuielile de personal în primul trimestru cu 30% faţă de anul trecut. Cu toate acestea, Funeriu a participat la o gală de premiere a elevilor olimpici şi a profesorilor îndrumători din Drobeta Turnu Severin, cărora le-a înmânat sume de bani.

Banii au fost asiguraţi de primăria din municipiu, fiind şi prima oară în istoria administraţiei locale când elevii olimpici au primit „atenţii“.

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu, a participat sâmbătă la două manifestări cu teme educaţionale în judeţul Mehedinţi. Managementul educaţional în contextul descentralizării învăţământului românesc şi Gala premianţilor au fost motivele vizitei ministrului la Drobeta Turnu Severin. Funeriu a vorbit despre bacalaureat şi le-a mulţumit dascălilor care au renunţat la proteste şi s-au prezentat la examenul naţional. Cât despre micşorarea salariilor, ministrul educaţiei a spus că este o măsură grea la care guvernul a trebuit să recurgă. Ministrul educaţiei a mai spus că ministerul pe care îl conduce nu are nici un motiv de reproş în privinţa cheltuirii banului public şi a precizat că mi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Națională a SUA: „Prietenia româno-americană este mai puternică decât oricând”

Libertatea acum 21 minute
Prietenia româno-americană este mai puternică decât oricând şi este reflectată în Parteneriatul Strategic, a transmis, joi, preşedintele Klaus Iohannis, de Ziua Naţională a SUA.

Coaliția a finalizat discuțiile. Iată când vor avea loc alegerile prezidențiale și cele parlamentare

Ziua Constanta acum 20 minute
Coaliţia de guvernare a finalizat discuţiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, cele dintâi urmând să aibă loc pe 24 noiembrie, respectiv pe 8 decembrie, iar alegerile pentru Legislativ pe 1 decembrie.

Sondaj INSCOP pentru prezidențiale. Intențiile de vot ale românilor

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană ocupă primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, cu o cotă de 26,7%, fiind urmat de Marcel Ciolacu care ar obține 17,8% și Elena Lasconi care ar lua 14,3 dintre voturi, conform unui sondaj realizat de INSCOP. Dia

UPDATE Coaliţia de guvernare a stabilit data alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. S-a făcut voia PNL: cine va fi şeful statului se decide pe 24 noiembrie (primul tur)

Mediafax acum 22 minute
UPDATE Coaliţia de guvernare a finalizat discuţiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale si parlamentare Astfel, ţinând cont şi de opiniile exprimate de celelalte formaţiuni politice, reprezentanţii Coaliţiei au fost în

Examenul de bacalaurwat continuă. Astăzi se dă proba la alegere a profilului și specializării(FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
. Emoțiile elevilor de liceu continuă. Astăzi, 4 iulie 2024, în calendarul examenului de bacalaureat este Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) (proba scrisă). Mâine, 5 iulie: 2024, se va susține examen la Limba și literatur

Rușii au atacat dezlănțuit. Doi oameni au murit în bombardamentele din ultimele ore în regiunea Zaporojie

Ziare.com acum o ora
Bombardamente ruse au făcut doi morţi în regiunea Zaporojie din Ucraina, a anunţat joi dimineaţa guvernatorul regional Ivan Fedorov, informează AFP. "Un bărbat şi o femeie au murit în urma unor bombardamente inamice", în timp ce un alt bărbat a fost

Coaliţie: Primul tur al prezidenţialelor pe 24 noiembrie, turul doi pe 8 decembrie

BusinessMagazin acum 17 minute
Primul tur al prezidenţialelor va avea loc pe 24 noiembrie, iar turul doi pe 8 decembrie, au decis, joi liderii coaliţiei. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 1 decembrie.

Veniturile Rusiei din vânzări de petrol și gaze au crescut cu aproape jumătate în 2024. Moscova invită Europa să mai cumpere

Ziare.com acum o ora
În ciuda sancțiunilor impuse de UE, vânzările de petrol şi gaze ale Rusiei au crescut în prima jumătate a anului. Încasările au crescut cu aproximativ 41% față de 2023, iar Rusia a asigurat Europa că este în continuare dispusă să vândă gaz prin Ucra

Bacalaureat 2024 Iată ce subiecte au primit candidații care susțin, azi, proba la Biologie

Ziua Constanta acum o ora
Emoțiile elevilor de liceu continuă. Astăzi, 4 iulie 2024, în calendarul examenului de bacalaureat este Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) (proba scrisă). Mâine, 5 iulie: 2024, se va susține examen la Limba și literatura mat

„Generația de suflet” s-a întors acasă. Tricolorii au fost întâmpinați de sute de suporteri: „Să vă vedem aici, la ora asta, este totul pentru noi” VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Echipa națională de fotbal s-a întors acasă, noaptea trecută, după performanțele obținute la Campionatul European de Fotbal din Germania. „Mulțumim, Germania! Hai, Romania!”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook „Echipa națională de fotbal a

Vremea

București
acum

21°
joi

16°/28°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/32°
Constanta
acum

22°
joi

19°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°