Poliţiştii din Constanţa apreciază că, în staţiunile de pe litoral, au fost în weekend aproximativ 40.000 de turişti care au vrut să scape de cele mai călduroase zile din acest an. Sursa: EVZ
În timp ce ţara a fiert la propriu, peste 40.000 de tu rişti (conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cons tanţa) au ales litoralul ca să se răcorească. Aici, datorită brizei, erau doar 26-28 de grade Celsius în aer. Pe nisip însă nu poţi păşi decât în papuci; e fierbinte.
Pe plaje abia dacă aveai loc să pui cearşaful. Şezlongurile erau amplasate până în buza mării. Nimeni n-a ţinut cont de recomandările medicilor, toată lumea a stat la soare în miezul zilei. Staţiunea Mamaia, unde sunt înregistraţi cei mai mulţi turişti, arăta ca un cartier prăfuit al Constanţei.
SUMARUL ARTICOLULUI Canicula de la nivelul măriiCum trebuie protejaţi copiii şi vârstnicii
Iarba era uscată, arsă, deşi hotelierii plătesc taxa de irigat spaţii verzi. Aleile, parcările şi promenada staţiunii erau acoperite cu un strat gros de puf de la plopii prăfuiţi. Singura plajă de pe litoral care deţine certificatul „Blue Flag”, aflată în nordul staţiunii Mamaia, e curată, cu coşuri de gunoi, cu duşuri şi toalete, cu tineri în uniforme care vin cu tava la şezlong. De asemenea, staţiunea Neptun Olimp era plină de verdeţă proaspătă şi aer curat.
Vânzări-record la bere
Turiştii, cei mai mulţi din Bucureşti, spun că au vrut să scape de „genocidul” din Capitală. „Am venit cu familia pentru trei zile. E bine aici, ne răcorim cu bere, o baie în mare”, spune un turist din Bucureşti. Altul, mai tânăr, ne arată cele două variante cu care se protejează de caniculă: „uleiul de protecţie şi halba cu bere rece”.
Nimeni nu pare deranjat de faptul că apa mării e murdară şi că algele care au format deja un cordon pe mal au început să miroasă. Pe plaja di