În România, un securist nu este securist, indiferent de potlogăriile pe care le-a făcut, dacă nu este votat de o comisie chipurile aleasă independent. Poate să fie dosarul cât de gros, victimele n-au decât să fi zăcut ani buni în închisoare sau la canal, dacă la vot a ieşit bine, restul sunt fabulaţii de la adeversarii politici.
Un anonim ca Oajdea de la PDL, după ce a obţinut votul unei scări de bloc la căminul cultural, are pretenţia că este noul guru din politica românească, gata să relanseze pe orbită Partidul Democrat.
Ca să coborâm şi mai jos, Mitică Dragomir se laudă cu “dictatura” sa din fotbal prin votul majorităţii, deşi obţine mandat după mandat cu sprijinul aceleiaşi găşti de preşedinţi de cluburi cărora le întoarce ulterior serviciile.
Marţi, 15 iunie, se votează moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva guvernului Boc. Indiferent de calculele unui combinator ca Hrebenciuc, este ca şi căzută pentru că o criză politică înainte să spargem puşculiţa FMI nu este nici pe placul Opoziţiei. Mult mai importantă este componenţa Curţii Constituţionale a României (care are atribuţii etrem de importante pentru orice om politic din Ro) pentru că de aici se poate cenzura, prin vot democratic, aproape orice.
Are Adrian Năstase un dosar, îl rezolvă CCR, Gigi Becali şi-a rătăcit o valiză cu euro printr-un portbagaj şi ar putea avea din nou probleme cu justiţia, o contestaţie la Curte îi dă timp să devină mare europarlamentar care, dacă vrea, îl votează şi pe Tokes Laszlo la vicepreşedinţia PE.
Au fost inundaţii la CNSAS şi “Dunărea” s-a revărsat din urmă peste mogulul Dan Voiculescu “Felix”? Nu-i nimic, o contestaţie bine ticluită la CCR şi Consililul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii devine istorie.
Chiar dacă nu au produs marie efecte, mătuşa Tamara şi alte dezvăluiri rămânând deocamdată la nivelul de chibiţăreli de