În dimineaţa de 12.06.2010, în jurul orei 07.00 a fost depistat în trafic, la intrarea în comuna Dângeni, autoturismul marca Opel condus de C. CĂTĂLIN de 32 ani, din comuna Truşeşti. Întrucât, la solicitarea poliţiştilor aflaţi în exercitarea atribuţiunilor specifice de control şi supraveghere a traficului, conducătorul auto nu a permis efectuarea controlului autovehiculului, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei oraşului Săveni împreună cu un ofiţer din cadrul Serviciului Investigare Fraude, poliţiştii constatând că C. CĂTĂLIN transporta în portbagajul autoturismului 100 recipiente tip PET, a câte 3 litri fiecare, conţinând un lichid de culoare brun. Conducătorul auto a declarat că recipientele conţin băuturi alcoolice cu aromă de rom. Acestea nu aveau aplicate etichete care să ateste felul şi provenienţa mărfii, şi nici banderole de marcaj. Faţă de C. CĂTĂLIN se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9, lit a din Legea 241/2005, cauza urmând a fi soluţionată procedural. Cele 100 de PET-uri conţinând băuturi alcoolice au fost ridicate în vederea confiscării.
Autori: Biroul de presa al I.P.J.Botosani
În dimineaţa de 12.06.2010, în jurul orei 07.00 a fost depistat în trafic, la intrarea în comuna Dângeni, autoturismul marca Opel condus de C. CĂTĂLIN de 32 ani, din comuna Truşeşti. Întrucât, la solicitarea poliţiştilor aflaţi în exercitarea atribuţiunilor specifice de control şi supraveghere a traficului, conducătorul auto nu a permis efectuarea controlului autovehiculului, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei oraşului Săveni împreună cu un ofiţer din cadrul Serviciului Investigare Fraude, poliţiştii constatând că C. CĂTĂLIN transporta în portbagajul autoturismului 100 recipiente tip PET, a câ