Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plecat în ghearele sclaviei

Publicat in Vocea Brailei, luni 14 iunie 2010 ·

* un brăilean, plecat prin intermediul unei firme de plasare la muncă în Cehia, a nimerit pe mâna unor moldoveni care l-ar fi exploatat fără scrupule, dacă n-ar fi reuşit să scape la timp

* Lucian H. ar fi trebuit să ajungă la plantat copaci, însă s-a trezit la o fabrică de confecţii metalice * acolo a întâlnit alţi români care munceau de luni de zile, fără să li se facă plata * Lucian a muncit două zile, în condiţii inumane, apoi a reuşit să se întoarcă în ţară, după ce soţia i-a trimis 150 de euro, bani împrumutaţi * firma de intermediere din Tulcea refuză să-i returneze brăileanului comisionul de 200 de euro * mai mult, îl ameninţă pe acesta cu daune de 5.000 de euro, pe motiv că i-ar strica imaginea

A căutat un loc de muncă în străinătate, pentru a-şi putea întreţine familia şi a nimerit într-o "fabrică de sclavi" unde era pus la munci grele, fără a avea certitudinea că va fi plătit vreodată. A păţit-o un brăilean care, sătul de şomaj şi disperat să-şi găsească o slujbă, a acceptat oferta unei firme de intermedieri şi a plecat în Cehia, unde ar fi trebuit să lucreze la plantat copaci. A încăput, însă, pe mâna unei reţele de moldoveni care l-ar fi exploatat fără scrupule dacă n-ar fi reuşit să scape cu fuga şi să se întoarcă înapoi în ţară.

Până la un punct, povestea lui Lucian H. este una comună cu a multor români din zilele noastre: şi-a pierdut serviciul şi n-a mai găsit nicio ofertă serioasă de angajare pe plan local. Luni de zile a depins, împreună cu cei doi copii ai familiei, doar de salariul soţiei. Însă e greu, dacă nu imposibil, pentru ca patru suflete să ducă o viaţă decentă dintr-o leafă de 700 lei pe lună. Cu cuţitul ajuns la os, Lucian, de formaţie inginer, specializat în aplicaţii informatice, s-a înscris în bazele de date ale mai multor firme care intermediază obţinerea de locuri de muncă în străinătate. "La început, solicitam

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°