* deşi în locul unde a intrat să se răcorească apa nu-i ajungea la umeri, minorul a fost luat de curenţi * după patru ore de scotocit, odată cu lăsarea întunericului, pompierii au întrerupt căutările
* băiatul este cea de-a treia victimă a apelor în săptămâna trecută, după ce, joi, doi buzoieni şi-au găsit sfârşitul într-un canal de irigaţii
Un minor în vârstă de 15 ani s-a înecat, sâmbătă, în Dunăre, după ce a intrat să facă o baie şi a fost luat de curenţi. Nimeni nu a avut curajul să sară după el deoarece în zonă sunt anafoare puternice, cărora nu le-ar putea rezista nici un înotător profesionist.
Incidentul s-a consumat sâmbătă seară, în jurul orei 17.20, când Mugurel M. a ieşit la scăldat împreună cu fratele său, cu doi ani mai mare decât el. Deşi avea mâna în ghips, băiatul a vrut neapărat să se răcorească pe canicula de afară, astfel că şi-a înfăşurat cu o pungă braţul şi apoi s-a aruncat în Dunăre. Cu toate că se afla într-o zonă unde apa nu-i ajungea nici măcar până la umeri, la un moment dat minorul a dispărut subit din aria vizuală a fratelui său, fără să apuce să strige sau să se zbată, semn că a fost luat de curenţi. Imediat a fost alertat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila, care a trimis la faţa locului un echipaj din care făceau parte şi scafandri. Timp de patru ore pompierii au "periat" zona în care a dispărut copilul, dar fără niciun rezultat, iar odată cu lăsarea serii au fost nevoiţi să întrerupă căutările.
Băiatul este cea de-a treia victimă a apelor de săptămâna trecută după ce, joi, doi buzoieni şi-au găsit sfârşitul într-un canal de irigaţii din satul Câineni-Băi, comuna Vişani. Dumitru I. (38 de ani) şi un minor în vârstă de 15 ani, ambii din localitatea Cochirleanca, judeţul Buzău, au intrat în canal să se răcorească, însă, neştiind să înoate, s-au înecat. Victimele au fost scoase la mal