O declaraţie recentă afirma c㠄96% dintre pensii sunt modeste şi foarte modeste“, îns㠄modestia“ este un termen relaţional şi solicită comparaţia rezonabilă. Prin „modestie“ înţelegem ceva la capătul opus vanităţii sau opulenţei. Rândurile următoare subscriu ideilor citate mai sus, însă conchid că există doar un singur sens în care putem discuta despre „pensii modeste şi foarte modeste“, unul mai degrabă intrasistemic şi mai puţin valid în comparaţie cu practica europeană. O privire asupra spaţiului excomunist poate înlesni un tablou mai nuanţat al reformei pensiilor.

Reforma sistemului de pensii în România a întârziat nesăbuit faţă de ritmul celorlalte ţări din Europa Centrală şi de Est, iar acum coarnele dilemei sunt mai ascuţite decât oricând. Interese conjuncturale sunt în conflict cu beneficiile pe termen lung ale reformei, indiferent cât de şovăielnică şi imperfectă s-ar putea arăta. Experienţele Ungariei şi Greciei au arătat limitele tentaţiei de a cosmetiza dificultăţile, atât faţă de propriii cetăţeni, cât şi faţă de oficialii europeni. „Am minţit dimineaţa, la prânz şi seara“, a transpirat în media declaraţia exşefului de cabinet Ferenc Gyurcsány despre opacitatea problemelor economice. La alegeri, deziluzia faţă de politică s-a tradus în creşterea extremismului brun, iar bursa din Budapesta este în colaps.

Premisele analizei nu pot ocoli faptul elementar că sistemele de pensii „în flux“ (PAYG) sunt instituţii redistributive complexe între generaţii, a căror sustenabilitate depinde de o serie de factori. Pensia în sistemele PAYG (actualii contributori acoperă beneficiile foştilor contributori într-o serie succesivă) este doar secundar un drept de proprietate şi ar fi integral un drept de proprietate dacă ar face parte dintr-un fond exclusiv privat. Acest lucru este limpede dacă ne imaginăm următoarea situaţie: dacă un prim-ministru meloman