Mesajul a fost trimis. Multumesc!

864 mil. euro, pentru modernizarea exploataţiilor agricole

Publicat in Curierul, marți 15 iunie 2010 ·

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDPR) a primit 691 de cereri de finanţare, în valoare totală de 862 de milioane de euro, pentru Măsura 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole, în cadrul sesiunii ce s-a desfăşurat luna trecută. Dintre acestea, 367 de cereri de finanţare privesc sectorul vegetal şi alte 324 de cereri, cumulând 533 de milioane de euro, privesc sectorul animal, informează un comunicat emis, ieri, de APDRP.

Pentru această sesiune au fost disponibile fonduri în valoare de 150 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro au fost alocaţi pentru sectorul vegetal, iar 90 de milioane de euro pentru sectorul animal. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 121 este de 1,6 milioane de euro. Unul dintre proiectele cu cea mai mare valoare eligibilă - 4 milioane de euro - este localizat în judeţul Buzău şi are ca obiectiv înfiinţarea unei ferme de scroafe care are în componenţă şi o bucătărie furajeră. La polul opus, din punctul de vedere al valorii eligibile, se află un proiect a cărui valoare eligibilă este de aproximativ 25 de mii de euro, prin care beneficiarul îşi propune înfiinţarea unei plantaţii de struguri de masă în judeţul Vrancea.

Până în prezent, au fost depuse pentru a primi finanţare nerambursabilă din fondurile alocate măsurii de Modernizare a exploataţiilor agricole, 5.220 de cereri de finanţare conforme cu o valoare totală de aproximativ 1,94 miliarde euro. Dintre acestea, 1.591 de proiecte au fost selectate pentru finanţare, însumând peste 570 de milioane de euro. Pentru această măsură de finanţare au fost încheiate până în acest moment 1.524 de contracte, în valoare de peste 528 de milioane euro.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDPR) a primit 691 de cereri de finanţare, în valoare totală de 862 de milioane de eur

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 30 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°