Polițiștii din 14 țări, printre care Spania și România, i-au arestat pe membrii uneia dintre cele mai mari rețele internaționale care se ocupa cu clonarea de carduri.
178 de persoane care se ocupau cu clonarea de carduri bancare au fost arestate în urma unei operațiuni la care au participat polițiile din 14 țări, printre care se află Spania și România, anunță "El Mundo".
Spania a fost țara cu cele mai multe persoane arestate (76) asta și pentru că aici se realizau cele mai multe operațiuni. Inclusiv șeful bandei era stabilit la Valencia. Polițiștii au mai operat arestări în România (16), Franța (30), Italia (7), Germania (16), Irlanda (12), Statele Unite (8), Australia (2), Suedia (2), Grecia (2), Finlanda (3) și Ungaria (4).
Grupul era foarte bine organizat și opera în mai multe țări din întreaga lume. În afara clonării de carduri, infractorii mai sunt acuzați și de tâlhărie, delapidare, extorcare de fonduri, exploatare sexuală și spălare de bani. Pagubele produse au fost estimate la 20 de milioane de euro.
Vezi pe adevarul.es cum acționau membrii uneia dintre cele mai mari rețele internaționale.