Se pare că, dincolo de faţada bunelor şi aparent lăudabilelor intenţii, trebuia invadată cultural o porţiune din parc ce era vizată de un dezvoltator pentru construirea unui imobil, în urma unei reintrări în posesie E ceea ce ni s-a spus la faţa locului, pe un ton mai degrabă de scuză.
Altfel nu se explică rapiditatea, superficialitatea şi prostul gust cu care s-a ridicat o pădurice de 76 de busturi în jurul câtorva alei şi straturi de flori, altfel bine tăiate şi îngrijite, dintr-un parc uriaş, la rândul lui destul de bine îngrijit. Dar busturile în chestiune ce oroare! Nişte mutre pocite, aducând foarte, dar foarte vag cu personajul întruchipat, turnate dintr-o răşină sintetică dată cu baiţ şi lustruită pe ici-colo cu un lac auriu!
Ce contează numele importante ale istoriei şi culturii româneşti, de la Burebista la Nichita Stănescu, care ar trebui omagiate şi luate ca repere valorice stabile pentru lumea de azi, cum se precizează în pliantele distribuite, dacă ceea ce te întâmpină la faţa locului e o demonstraţie de lipsă de valoare estetică patentă, care delegitimează întregul demers?
Oare oamenii cu putere şi bani din România încă nu au înţeles că omagierea marilor personalităţi şi monumentalizarea trecutului nu se poate face oricum, încropit, fuşerit, fără ca să compromiţi ideea însăşi de valoare culturală la nivelul unui simplu clişeu propagandistic demn de Cântarea României şi de o mentalitate anacronică, simplistă, nonculturală şi, de fapt, postcomunistă?
Dacă şi-ar fi dat timp şi ar fi avut consilieri profesionişti, fundaţia menţionată la început ar fi putut afla că la doar câţiva kilometri mai departe, în Parcul Carol, se găsesc busturi şi statui admirabile ale unor mari oameni din istoria României, lucrări de artă adevărată de la finele secolului XIX şi din prima jumătate a secolului XX, care ar fi putut fi luate drept
