Perini: Avizele se obţin mai greu decât înainte de începerea crizei, deşi investiţiile sunt esenţiale
În ritmul acesta, economia îşi va reveni în 10-15 ani
Atragerea investiţiilor străine, în special pe termen lung, este necesară pentru redresarea economiei, însă în prezent obţinerea de certificate sau autorizaţii de construcţie durează mai mult decât înainte de începerea crizei, susţine omul de afaceri Enrico Perini, acţionarul majoritar al Romstal. "Este importantă atragerea de investiţii străine, mai ales pe termen lung, pentru a beneficia de o redresare economică susţinută. De asemenea, este foarte important ca autorităţile să sprijine investiţiile în orice domeniu. De exemplu, chiar şi în ziua de azi, în criza în care ne aflăm, pentru a obţine un certificat de urbanism, o racordare la electricitate sau o autorizaţie de construcţie durează mai mult decât dura înainte de începerea crizei. În caz contrar, economia îşi va reveni poate în 10-15 ani", a declarat Perini, citat de Mediafax.
Revenirea depinde de "seriozitatea" întreprinzătorilor
Omul de afaceri italian cu cetăţenie română susţine că sectorul privat şi autorităţile trebuie să-şi respecte reciproc angajamentele, iar revenirea economiei va depinde de întreprinzătorii din România şi, în special, de "seriozitatea" acestora pe piaţă.
Totodată, companiile trebuie să acorde o atenţie deosebită productivităţii şi optimizării costurilor în această perioadă, a spus acţionarul majoritar al grupului Romstal.
Grupul include mai multe firme, cele mai importante fiind Romstal Imex (producător şi furnizor pe segmentele echipamentelor termo-hidro-sanitare, plăcilor ceramice şi corpurilor de iluminat), Valrom Industrie (producător de sisteme de ţevi din plastic), Valplast Industrie (producător de ţevi şi fitinguri din PVC) şi dealer-ul auto Autoklass Center. Romst