Hotărârea PDL că îl va da afară pe Daniel Oajdea pentru votul alături de Opoziţie aruncă în aer argumentele şubrede ale populismului şi traseismului politic. Guvernarea se dovedeşte o maşinărie mult mai sofisticată decât lozincile primitive folosite în febra prezidenţialelor.

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat ieri că Biroul Permanent al partidului a votat cu 22 de voturi „pentru" şi cinci „împotrivă" excluderea deputatului de Iaşi, Daniel Oajdea. Decizia finală o va lua conducerea extinsă. Deputatul sancţionat a organizat în colegiul său uninominal un referendum ad-hoc asupra tăierilor de pensii şi salarii, iar în urma rezultatului absolut previzibil, a hotărât să voteze astăzi în Parlament pentru căderea guvernului Boc. În mod paradoxal însă, decizia de a-l da afară din partid pe Daniel Oajdea loveşte în chiar bazele majorităţii parlamentare pe care se sprijină cabinetul PDL.

Deputatul de Iaşi declara acum câteva zile că excluderea sa ar fi în dezacord cu prevederile Constituţiei şi cu libertatea de exprimare. Dar astfel de argumente au exprimat şi parlamentarii care au părăsit recent PSD şi PNL, fie pentru a se subordona ministrului Gabriel Oprea în actuala Uniune Naţională pentru Progresul României, fie pentru a intra direct în PDL. Cu toţii s-au plâns că deciziile partidelor de baştină sunt greşite şi că nu îşi pot realiza proiectele promise alegătorilor decât devenind traseişti politici şi lovind partidele de numele cărora s-au folosit ca să ajungă în Parlament. Astfel, bazându-se pe o argumentaţie de tip Oajdea, guvernul PDL se poate baza astăzi pe votul unui număr de parlamentari cu circa 40 mai mare decât cel pe care l-a căpătat prin votul popular în 2008, adică aproape cât UDMR (31) şi minorităţile (18) la un loc.

Deşi nedreaptă şi ipocrită, decizia conducerii PDL de a-l exclude pe Daniel Oajdea dezvăluie însă resorturi polit