Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Eminescu e boboc de liceu

Publicat in Adevarul, marți 15 iunie 2010 ·

Poetul naţional are un tiz în vârstă de 15 ani care va afla mâine la ce liceu va fi admis. Elevul Mihai Eminescu locuieşte în satul Călienii Vechi din comuna Năneşti şi ştie pe de rost o singură poezie din opera marelui poet român.

Ca şi Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu din Năneşti a venit pe lume în luna ianuarie. Născut cu numele de familie Mihai, băiatul a primit la botez prenumele Eminescu, la dorinţa unchiului său, care i-a fost naş.

„Cumnatul mi-a botezat copilul şi a fost plăcerea lui să-i dea numele de Eminescu, iar eu şi soţul meu am fost de acord. La noi în sat mai sunt câteva persoane care poartă acest prenume, dar niciuna dintre ele nu se numeşte şi Mihai", a povestit Gabriela Mihai, mama lui Eminescu.

Crezut doar cu buletinul

Băiatul, care a absolvit opt clase primare la şcoala din Năneşti, spune că-şi poartă cu mândrie numele, chiar dacă este nevoit să facă mereu dovada că-l cheamă Mihai Eminescu.

„Port tot timpul buletinul la mine, singurul care mă scoate din încurcături. Primii care nu m-au crezut au fost colegii de clasă. De curând, am participat la un cros la Focşani, iar profesorul care m-a întrebat cum mă numesc pentru a-mi da o diplomă mi-a zis: «Mă, tu faci mişto de mine!». Bineînţeles că a fost uimit când i-am arătat cartea de identitate", a declarat amuzat Eminescu.

Adolescentul bălai, cu ochi albaştri, spune că nu este deloc o povară pentru el să poarte acelaşi nume cu ilustrul poet, pe care îl respectă, fără însă a avea preocupări literare. „Pe Mihai Eminescu l-am studiat pentru că am fost obligat de programa şcolară. Mi-a plăcut mult poezia «Fiind băiet, păduri cutreieram», care mă reprezintă, dar în rest nu ştiu pe de rost poezii de-ale lui", a spus băiatul.

Fetele sunt topite după el

Adolescentul este pasionat de motociclete, de fotbal, de pescuit, dar şi de fete, pe care re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 25 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 37 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 35 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°