Până să cânte la acordeon, a exersat la vioară. Tatăl său, muzician şi el, l-a învăţat tainele „pianului de piept“, cu care a colindat întreaga lume.
Dan Decebal Chitic sau băiatul lui Serioja, după cum îl cunoştea lumea de mic copil, este unul dintre membrii Ansamblului „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, care a încântat întreaga lume cu muzica lui.
Provenind dintr-o familie de muzicanţi, cu tatăl violonist şi în acelaşi timp un discipol redutabil care a pregătit zeci de elevi, Dănuţ Decebal, după cum îl strigă şi acum cei apropiaţi şi cunoscuţii, a ajuns să colide întreaga lume la acordeon.
„Primele noţiuni în ale muzicii le-am învăţat de la tata, care era profesor. Am început de pe la 7 ani cu vioara, pentru că şi tata era violonist şi profesor în acelaşi timp. Eram destul de priceput şi am ajuns să-l ajut pe tata să îi înveţe pe elevii săi, deşi eram mic. Pe la 9 ani a adus în casă un acordeon şi când l-am văzut, am renunţat imediat la vioară“, îşi aminteşte Dan Decebal.
Mic fiind, mergea cu tatăl său pe la nunţi şi petreceri, aşa a ajuns să-l cunoască tot Botoşaniul. „Toţi mă ştiau. Îmi spuneau băiatul lui Serioja pentru că pe tata îl chema Serghei Chitic. Era foarte frumos“, spune muzicantul. A urmat apoi Liceul Teoretic din Darabani, iar din 1971 cei de la Rapsozii Botoşanilor l-au chemat să li se alăture. A cântat la numeroase concerte şi a participat la foarte multe concursuri, atât în ţară cât şi în străinătate, de unde s-a întors încărcat cu trofee.
Zece ani a făcut parte din Rapsozii Botoşanilor, până când cei de la Ansamblul „Ciprian Porumbescu“ i-au propus să vină la Suceava.
Aproape trei decenii cu „Ciprian Porumbescu“
N-a stat pe gânduri prea mult şi a acceptat. Au trecut 29 de ani de atunci şi este împăcat cu alegerea făcută. „Eu mi-am dorit mereu să stau în Suceava. Mi-au pl