Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări la “U” pentru Liga I

Publicat in Ziua de Cluj, marți 15 iunie 2010 ·

Finanţatorul Universităţii a declarat că echipa va continua cu Cristian Dulca antrenor, dar a recunoscut că există câţiva jucători care vor părăsi clubul.

Universitatea Cluj pregăteşte la “foc automat”noul sezon de Liga I, programat să înceapă peste o lună şi jumătate.Finanţatorul clubului, Florian Walter, l-a reconfirmat pe Cristian Dulca înfuncţie, deşi se vehicula ideea aducerii unui director tehnic. Ieri, cei doi aulucrat la lista de plecări şi veniri, mai mulţi jucători care se află, înprezent, în lotul echipei urmând să părăsească, măcar temporar, “barca”Universităţii. Antrenorul care apromovat Universitatea Cluj în Liga I, Cristian Dulca, va continua şi în primadivizie pe banca “studenţilor”. Anunţul a fost făcut ieri de către finanţatorulFlorian Walter. “S-au interpretat greşit declaraţiile mele. Cum să renunţăm laDulca? El va fi în continuare antrenorul principal al echipei, are puteretotală de decizie. Chiar acum discutăm şi lucrăm la programul echipei pentrupauza de vară şi la transferuri”, a declarat ieri Florian Walter pentru ZIUA deCLUJ. Dulca a plecatîncă de ieri-dimineaţă spre Bucureşti, unde a intrat la discuţii cufinanţatorul echipei, ca să pună la punct “planul de bătaie” pentru Liga I.Walter a recunoscut că mai mulţi jucători vor fi împrumutaţi sau se va renunţala serviciile lor, dar fără să dea nume. Până în acest moment, la echipă auajuns doi jucători, mijlocaşul lateral Georgian Tobă şi atacantul Soue Kalle. în acestecondiţii, spun sursele noastre, Adrian Popa şi Erison Baiano ar putea săpărăsească echipa, în timp ce Andrei Voican, Paul Ţene şi Vitor Huvos au şansesă fie împrumutaţi la alte echipe. Walter nu a dat însă niciun verdict final,cel mai probabil azi urmând să se anunţe rezultatul discuţiilor cu Dulca. “încălucrăm la capitolul plecări-veniri. Vom decide totul până la finalulsăptămânii. încă nu avem nume, cu excepţia celor doi pe

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum o ora
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 57 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°