Editura Cartea Romaneasca anunta lansarea romanului Ana Maria si ingerii de Radu Aldulescu, eveniment ce va avea loc miercuri, 16 iunie, de la ora 19.00, la Clubul Taranului Roman. Ana Maria si ingerii este romanul vietii unei femei. Scriitorul Radu Aldulescu transpune in cuvinte drama unei mame, strigatul ei disperat dupa ajutor. Alaturi de autor, vor participa la evenimentul de lansare : Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Bogdan-Alexandru Stanescu si Oana Boca.
Povestea cartii: Pe data de 9 februarie 2009, pe adresa de e-mail a Editurii Cartea Romanească sosea un mesaj cu totul neobisnuit: o romanca stabilita de multa vreme la Viena voia sa-si incredinteze drama cumplita unui scriitor roman, care urma sa o transforme intr-o carte. O mama indurerata striga dupa ajutor. Pentru prima data, unui om trecut printr-o grea incercare ii venise ideea sa apeleze la puterea vindecatoare a literaturii.
Cel care a acceptat imediat inedita provocare a fost romancierul Radu Aldulescu. Desi lucra la un nou roman, s-a intrerupt, si s-a urcat in primul avion de Viena, ca sa salveze o poveste si sa traduca un teribil cosmar in litera scrisa. Sa-l neutralizeze, prin forta cuvintului.
Timp de o saptamina, s-a documentat. Laconic, taciturn, preocupat doar de scrisul sau, la intoarcere Radu Aldulescu n-a spus decit atit: „Doamna Mariana este o femeie extraordinara. A avut o viata tare chinuita. Va fi o carte...” .
Avea nevoie de mult curaj ca sa treaca granita realitatii, dar s-a apucat fara intirziere de treaba.
De atunci a trecut putin mai mult de un an. Intre timp, Mariana s-a repatriat. Acum traieste in Romania, iar viata ei, pe care Radu Aldulescu incearca sa o metamorfozeze in fictiune, a devenit, deja, o carte, romanul Ana Maria si ingerii, adica un pariu cu destinul, pe viata si pe moarte.
Romanul este povestea unei mame si a ficei ei.