Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Opoziţia mai are dreptul la o moţiune de cenzură în această sesiune

Publicat in Romania Libera, marți 15 iunie 2010 · ·

Liderul PSD Victor Ponta a declarat marţi, după votul din Parlament, că Opoziţia mai are dreptul la o moţiune de cenzură în această sesiune şi că va face tot posibilul pentru a lupta să-i ajute pe oameni, în condiţiile în care Guvernul este "ilegitim", nefiind susţinut de o majoritate parlamentară, potrivit Mediafax.

"Vom ataca la Curtea Constituţională această lege. Mai avem o moţiune de cenzură. Ne batem în continuare ca să-i salvăm pe oameni", a spus Ponta.

Întrebat când va depune PSD noua moţiune de cenzură, Ponta a spus: "În cursul acestei sesiuni. Putem convoca o sesiune extraordinară. În momentul în care, de azi, majoritatea parlamentară aparţine Opoziţiei cu 228 de voturi, trebuie să ne batem pentru oameni prin toate mijloacele democratice posibile".

Ponta a declarat, după ce moţiunea de cenzură a PSD "Opriţi genocidul social!" a fost respinsă în Parlament, întrunind doar 228 de voturi "pentru" faţă de 236 necesare pentru adoptare, că actualul Guvern nu mai are legitimitate, iar şeful statului ar trebui să îi ceară demisia lui Emil Boc.

"Ne aflăm într-o criză politică. Un Guvern care mai are doar 197 de susţinători, în timp ce 228 de parlamentari au votat împotrivă, este nelegitim. Nu va reuşi să facă niciun lucru bun pentru România. Cred că este de datoria preşedintelui Traian Băsescu să-i ceară domnului Boc să-şi dea demisia şi să cheme toate forţele politice pentru a găsi o soluţie de ieşire din această criză", a spus Ponta.

El a precizat că este foarte dezamăgit şi supărat pentru că viaţa a opt milioane de români a stat în mâna a opt parlamentari de la PDL, UDMR şi independenţi, care ar fi întors rezultatul votului dacă votau moţiunea.

"Faptul că opt oameni mai trebuia să voteze această moţiune pentru ca să nu se taie pensiile şi salariile e un lucru care nu poate decât să mă întristeze foarte tare", a spus Ponta.

E

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 31 minute
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi

Mediafax acum 31 minute
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană. Un oficial israelian a declarat pent

UPDATE - Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi / Atacuri israeliene în Gaza, la ora la care ar fi trebuit să intre în vigoare armistiţiul

News.ro acum o ora
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată iniţial pentru duminică la 06:30 GMT (08.30), a fost amânată, deoarece Hamasul palestinian nu a prezentat încă lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi î

Cum poate România să ia faţa Franţei, Germaniei şi Poloniei în agricultură. Cum pot ajunge fermierii români în top în Europa

Mediafax acum o ora
Agricultura este un sector în care activează 20.000 de firme şi care generează 54 de miliarde de lei cu aproape 80.000 de angajaţi, este unul dintre cele mai importante pentru economie, iar în contextul actual, când discuţiile despre mâncare şi secu

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 3 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum o ora
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Promisiuni electorale mari, bugete mici și un meci „salvator” – se văd în ȚĂNDĂRI, comedia lui Bogdan Naumovici

Cancan acum 2 ore
Promisiuni electorale mari, un pariu riscant care implică bugetul unei comune și organizarea unui meci de fotbal cu o miză importantă sunt o parte din ingredientele filmului „Țăndări”. Comedia scrisă și regizată de Bogdan Naumovici, pornește de la u

Soldat american arestat pentru legături cu atacurile cibernetice asupra AT&T şi Verizon

Mediafax acum 4 ore
Procurorii americani au confirmat legătura dintre arestarea lui Cameron John Wagenius, specialist în comunicaţii al armatei americane, şi atacurile cibernetice care au vizat companiile AT&T şi Verizon anul trecut. Wagenius, reţinut pe 20 decembrie î

Tragerea Loto 6/49 din 19 ianuarie 2025. Report de 1,9 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 4 ore
Duminică, 19 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate după ora 18.30.

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

2°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°