Acum 20 de ani, minerii spargeau prin Bucuresti capete de intelectuali, devastau sedii de partide si redactii de ziar. Ion Iliescu si ciomagarii din presa aservita vituperau impotriva golanilor, legionarilor, fascistilor, tiganilor si drogatilor din Piata Universitatii. Se spunea si atunci ca e nevoie de liniste, ca altfel vine iar dictatura. Va suna cunoscut? Temele si personajele sunt astazi la locul lor, neclintite. Cu diferenta minora ca mineriadele s-au mutat din strada in institutii: in Parlament, la Curtea Constitutionala si mai ales la TV. Pe regizorii mineriadelor de astazi ii leaga, ca si pe cei de acum 20 de ani, ceva comun: umbra fostei Securitati plutind pe deasupa lor sau legatura prin mii de fire de lumea veche.
Strada a consumat ultimele episoade de violenta minereasca in 1999. De atunci, din zeci de motive, capacitatea de mobilizare a strazii s-a diminuat treptat. Structura societatii s-a modificat radical, obiceiurile de consum la fel. Din acest motiv, asistam azi la rascoale televizate regizate ridicol, anemice, caricaturale iar Badea si Ciutacu scuipa in capul poporului muncitor ca doarme in papuci in loc sa faca revolutie, mineriade, lovituri de stat ca sa rastoarne dictatura basesciana.
Mineriadele, nemafiiind posibile, trebuie inventate. Opozitia si regizorii ei de la TV au supralicitat astazi, de 15 iunie, in registru simbolic, protestul pensionarilor. S-au muncit o zi intreaga sa-l prezinte drept revolta autentica a intregului popor impotriva unei puteri abuzive. La fel cum Iliescu manipula minerii acum 20 de ani, urmasii sai manipuleaza azi ce le-a mai ramas: pensionarii, loviti pe nedrept de criza. Actiune cinica si complet irationala, dar cu efect artistic la TV. Spiritul mineriadelor a supravietuit, s-a refugiat in insitutii si televizor. Minieriadele de astazi s-au sofisticat.
Instrumentul numarul unu d