S-au împlinit 20 de ani de la mineriada din 1990. Douăzeci de ani de când tătucul zâmbăreţ al neo-bolşevismului, alias Ion Iliescu, a comandat "înăbuşirea" cu răngi, bâte şi lanţuri a organizaţiilor societăţii civile, a partidelor democratice şi a intelectualilor care se opuneau instaurării "noii ordini" feseniste.

Douăzeci de ani de la această mărturisire cutremurătoare a Victoriei Motoc, unul dintre martorii sângeroasei sălbăticii descătuşate pe străzi de cei peste 5.000 de mineri: "Din gura de metrou a ieşit un tânăr care cred că se ducea la lucru. Au sărit pe el. Bâtele se ridicau şi coborau. Când s-au retras, tânărul, desfigurat şi fără suflare, avea o cămaşă roşie de sânge".

Dacă există o replică care să esenţializeze până în măduva oaselor abjecţia, tupeul mefistofelic şi ipocrizia patologică ale lui Ion Iliescu, în opinia mea, aceasta este: "Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă conştiinţă civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică, aţi simţit momentul dificil şi, cu o dăruire exemplară, v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu Puterea nouă". E un fragment din discursul de mulţumire pe care l-a ţinut Ion Iliescu în faţa minerilor.

Dacă ar fi să facem un top al distrugătorilor de ocazie ai ideii de societate civilă - deci al motorului politic din corpul oricărei democraţii eficiente -, Ion Iliescu ar trebui să ocupe, fără îndoială, locul întâi. Elaborând minuţios o viziune psihotic-etatistă a controlului politic - bazată pe manipularea prin anxietate colectivă, deci printr-o tehnică 100% comunistoidă -, pe parcursul întregii sal