Prin 2004 ne inspaimanta gandul ca Bombonel ne va trimite prin Congo si va institui cine stie ce dictatura. SMS-uri jucause de sorginte pedisto-liberala ne spalau creierul si ne asaltau zi si noapte, convingandu-ne sa alegem "calea cea dreapta". Erau vizati mai ales tinerii.
Si efectul s-a produs: ne imbranceam ca fraierii pe holuri sa il votam pe Traian Basescu, increzatori intr-o noua Romanie, in care minciuna si neocomunismul vor fi concepte date uitarii. Libertatea de exprimare era, ni se spunea, in mare pericol daca il votam pe Adrian Nastase, alias Bombonel. Trepadusii de partid, pe atunci PD (aliat cu PNL) lucrau bine pe toate fronturile.
Il placeam pe Base. Era chiar tare. Spunea lucrurilor pe nume. In confruntarea televizata l-a cam facut praf pe Nastase, sa recunoastem. Eram studenti si aprobam cam tot ce scotea pe gura fostul marinar. Refuzam pana si pungile cu pixuri si caiete pe care le impartea generos PSD-ul pe la metrou, excesiv de credinciosi in Noul Om pe care il voiam sa ne conduca.
Imi amintesc ziua imediat urmatoare turului 2 al alegerilor prezidentiale. Eram intr-un anticariat din Pasajul de la Universitate. Un radio se auzea difuz intr-unul din rafturi, pierdut printre carti. Imi ascuteam auzul, nerabdator sa aflu ca Dictatorul Nastase a fost invins. Nu eram un fanatic basescian, dar, cand am auzit ca Basescu a invins, ma bucuram in sinea mea.
Dupa alegere, chiar si-a respectat promisiunea de Presedinte-jucator. Insa ceea ce refuzam sa vad era ca Basescu era un jucator care nu prea stia ce joaca (sau ce "se joaca"), stia doar "sa dea la gioale", cum spuneam in copilarie unora care habar nu stiau sa joace fotbal si doar stricau jocul. Ba ne mai alegeam si cu vanatai de la crampoanele lor. De pe urma lui Basescu, Romania s-a ales doar cu contuzii, doar cu conflicte. Un presedinte intelept nu s-ar va
