Peste 90% dintre căutările de apartamente în Cluj-Napoca, monitorizate de portalul imobiliare.ro în perioada 6 mai – 9 iunie, vizează apartamente care costă până în 40.000 de euo, conform reprezentanţilor site-ului.
Un procent de 70,4% din căutările de la nivel naţional în segmentul rezidenţial în perioada 6 mai – 9 iunie 2010 au vizat apartamente, în timp ce 21,2% din căutări s-au referit la case şi vile, iar 8,4% au vizat terenuri.
La Cluj-Napoca 84,9% dintre vizitatorii portalului imobiliar, cel mai important de acest gen din România, caută apartamente, iar din aceştia, 96,2% caută apartamente cu preţul până în 40.000 de euro.
“Apetitul românilor pentru apartamente vechi este în prezent foarte ridicat. Din numărul total al căutărilor care au vizat apartamente, în absolut toate cele şase mari oraşe analizate, proporţia căutărilor care au avut ca rezultat apartamente vechi este covărşitoare: 98,2% din căutările de apartamente efectuate de vizitatorii din Timişoara, 98,4% în Iaşi, 98,6% în Braşov şi Constanţa, 98,7% în Cluj-Napoca, respectiv 99,5% în Bucureşti“, a menţionat Adrian Erimescu, directorul general al www.imobiliare.ro.