Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bookfest la vreme de criză

Publicat in Revista22, marți 15 iunie 2010 ·

Desfăşurată între 9-13 iunie în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale complexului ROMEXPO, cea de-a cincea ediţie a Târgului Internaţional de Carte „Bookfest“ a stat sub spectrul crizei economice. Cu excepţia zilei de duminică, în care animaţia a crescut pe ultima sută de metri, n-am văzut niciodată atât de puţină lume la un mare târg de carte. Dacă până acum, invariabil, comentariile pe care le făceam pe marginea celor două importante târguri bucureştene, Bookfest şi Gaudeamus, ţineau să infirme previziunile apocaliptice privind scăderea numărului de cititori, de data asta perspectivele de austeritate economică i-au făcut pe oameni – mai mult decât canicula insuportabilă sau Campionatul Mondial de Fotbal – destul de reticenţi. De aici, poate, impresia de „aerisit“ (instalaţia de aer condiţionat a funcţionat bine…) şi faptul că terasele nu s-au mai dovedit insuficiente.

A existat, cu începere de miercuri, şi o „campanie de semnături pentru supravieţuirea cărţii şi a lecturii“, iar un „club al şoriceilor de bibliotec㓠s-a străduit să ne insufle optimism prin tot felul de evenimente dedicate cititului... Multe edituri au venit cu reduceri substanţiale – e drept, mai ales la apariţii vechi. Au existat şi unele care nu au aplicat reduceri la titlurile noi, iar altele au crescut mult preţurile pentru a avea de unde ajunge la „normal“, după reduceri.

Până vom vedea însă cu cât au scăzut cifrele de vânzări, numărul editurilor participante şi numărul de vizitatori în raport cu anii precedenţi, se cuvine totuşi să consemnăm şi „bilele albe“. Mai întâi, prezenţa Spaniei – invitat special la actuala ediţie – şi manifestările care au însoţit-o, în pavilionul 13: lecturi publice, spectacole muzicale, dezbateri, culminând cu mesele rotunde din zilele de sâmbătă şi duminică (Viitorul cărţii electronice, Promovarea şi sprijinirea traducerilor literare în străinătate,

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 6 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°