Ministrul Apărării, deputatul Gabriel Oprea, a declarat, marţi în plenul Parlamentului că a plecat din PSD şi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor pentru că nu a vrut să aducă crima organizată în Guvern, scrie Agerpres.
"Este pentru prima oară când vorbesc despre Victor Ponta. Nu am vorbit despre Victor Ponta, pentru că i-am dus copilul la biserică, cu toate că Victor Ponta nu are nici un Dumnezeu! Am plecat din PSD şi mi-am dat demisia din funcţia de ministru al MAI fiindcă nu am vrut să aduc crima organizată în Guvern. Şi ştie bine acest lucru Victor Ponta", a spus Oprea în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură din Parlament.
"Cum îşi permite Victor Ponta să vorbească despre securitate naţională când România acum, şi ţările din jur, sunt pe marginea prăpastiei? Să nu mai vorbească despre Armata Română! Noi ne-am bătut pentru Armata Română! Armata Română care în momentul de faţă reprezintă unul dintre cei mai buni ambasadori ai României în lume. Ne-am bătut pentru oameni care au un jurământ: 'Jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii'. Ne-am bătut ca pensiile militare, ale jandarmilor şi poliţiştilor, 91% şi 88% pe sectorul de securitate să rămână la fel", a spus Oprea.
Replica ministrului a venit în urma declaraţiilor preşedintelui PSD, Victor Ponta, care a afirmat că miniştrii şi parlamentarii puterii aflaţi în sală "sunt nişte simpli executanţi ai ordinelor" preşedintelui Traian Băsescu şi nu ei sunt de vină pentru măsurile Guvernului. "Nu cred ca este normal să batem câinele dacă stăpânul este rău", a spus Ponta de la tribună.
Ministrul Apărării, deputatul Gabriel Oprea, a declarat, marţi în plenul Parlamentului că a plecat din PSD şi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor pentru că nu a vrut să aducă crima organizată în Guvern, scrie Agerpres.
"Este pen