Rudele victimelor de pe lista oficială a celor ucişi pe 13 iunie ’90, sub gloanţele forţelor de ordine, înainte de sosirea minerilor, nu au aflat încă adevărul despre acea zi. Sursa: Codrin PrisecaruSursa: AgerpresSursa: Agerpres

1 /.

După ziua de 13 iunie 1990, de pe străzile Bucureştiului aflat în plină luptă de stradă între manifestanţi şi forţele de ordine, oficialii numărau nu mai mult de şase morţi. Bilanţul oficial al acelei zile, punct de plecare al celei mai sângeroase Mineriade, separă, sec, dintre cei şase morţi, numele a patru bărbaţi căzuţi sub gloanţele autorităţilor.

Mitriţă Lepădatu, Gheorghiţă Duncă, Dragoş Drumea şi Valentin Mocanu au fost împuşcaţi în haosul zilei de 13. Familiile lor au încetat de mult să mai caute vinovaţi sau să mai spere la dreptate. Vorbesc mai degrabă despre resemnare şi preferă să schiţeze planuri de emigrare.

SUMARUL ARTICOLULUI Două decenii în umbra morţilor de la MineriadăCe mai rămâne după 20 de ani

Rămăşiţele violenţei

Gabriela Lepădatu, soţia lui Mitriţă, i-a crescut singură pe cei doi copii pe care îi aveau împreună. N-a avut de ales: Mitriţă a fost împuşcat în cap, lângă Romarta Copiilor, când se întorcea de la muncă. După 20 de ani, Gabriela simte totuşi un soi de mulţumire de sine: fiii ei au terminat şcoli, sunt oameni realizaţi, nu întreabă niciodată „Cum a murit tata?”, iar ea a învăţat, cumva, ce e liniştea.

Pentru Oana Duncă, însă, una dintre cele două fiice ale lui Gheorghiţă Duncă, împuşcat lângă fostul sediu al Ministerului de Interne, decedat la spital şi prezentat drept „incendiator-şef”, chinul nu s-a sfârşit. Ruşinea zilelor în care ziarele puterii erau pline de fotografii cu tatăl ei în chip de „duşman al poporului” au îmbolnăvit-o pe mama ei, Mioara.

Acum un an, Mioara a murit, după ani de insistenţe în a afla adevărul acelei