În ultimele două luni, 11 artişti au anunţat că se pensionează pentru a evita scăderea veniturilor cu 25%. Doar 22 de actori au mai rămas la Teatrul „Bacovia“ şi la cel de Animaţie din cei 33, câţi erau în primăvara acestui an.
Activitatea instituţiilor de cultură este dată peste cap de decizia a numeroşi artişti de a ieşi la pensie. Directorul Teatrului „Bacovia“ susţine că, în cele mai multe cazuri, actorii au decis să părăsească scena din cauza scăderii salariilor din domeniul bugetar cu 25 de procente. „Este o situaţie gravă determinată de această decizie a Guvernului. Din punct de vedere financiar stăm foarte prost. Va trebui să schimbăm strategia de marketing“, a declarat directorul Adrian Găzdaru.
„Nu aveam de ce să mai stau în teatru“
De la Teatrul „Bacovia“ au ieşit la pensie în ultimele două luni nouă actori, iar de la cel de Animaţie alţi doi.Printre cei care au decis să se pensioneze se numără artiştii Viorel Baltag, Florin Blănărescu, Ligia Dumitrescu, Nicolae Roşioru, Stelian Preda, Ioana Ene, Constanţa Zmeu, Despina Prisăcaru şi Doina Iacob.
Cei mai mulţi dintre actorii care s-au pensionat au luat această decizie din cauză că urmau să rămână fără un sfert din salariu. „Nu îmi place să vorbesc despre acest lucru. E de prisos să mai comentez, în condiţiile în care se micşorau salariile. Aş fi continuat să profesez dacă nu venea această decizie. Situaţia este cea care este, nu aveam de ce să mai stau în teatru“, a declarat actorul Viorel Baltag.
Noile angajări se vor face în funcţie de buget
Şi colega lui, Doina Iacob, consideră că situaţia actorilor este una tot mai dificilă.
„Eu m-am pensionat pentru că luasem de mai mult timp această hotărâre şi aveam vârsta necesară. Însă mă gândesc la colegii mai tineri. Unii dintre ei locuiesc în teatru, nu au casă, au salarii mici, iar