După 20 de ani de la mineriada din iunie 1990, Ion Iliescu e tot nervos: Piaţa Universităţii era o inacceptabilă oază de legionarism, iar minerilor trebuia să li se mulţumească pentru înaltul lor spirit civic de a cotonogi populaţia civilă a Bucureştilor şi de a arunca România într-o văgăună bolşevică. V-aţi fi aşteptat ca Iliescu să recunoască, da, stimaţi concetăţeni, am greşit?!
Am greşit când am dat ordin să se întrerupă meciul din Campionatul Mondial de Fotbal la care se uita o ţară întreagă şi am lansat chemarea ca forţele responsabile să vină şi să apere democraţia?! Da, am greşit când, la 5 dimineaţa, le ziceam minerilor dotaţi cu bâte şi topoare: să vă îndreptaţi încolonaţi pe bulevard, până la Piaţa Universităţii şi s-o ocupaţi definitiv.
Nu, Iliescu nu cedează şi spune aceleaşi lozinci, care i-au devenit chiar creier, încă din 1956, când căsăpea tot studenţi revoltaţi. Pe ce se bazează încăpăţânarea lui de a rosti de peste 50 de ani aceleaşi fraze? Întâi de toate, pe justiţia care s-a prefăcut că face dosare ca să aibă ce să îngroape. Iliescu se bazează pe Dan Voinea, generalul ieşit la pensie cu aproape 18.000 RON (circa 4.000 de euro), care a învârtit în gol, cu iscusinţă, dosarele revoluţiei şi ale mineriadei.
Se bazează şi pe Răzvan Theodorescu, academician, şef al TVR în 90, care venea în faţa studenţilor de la Arte Frumoase, tot pe atunci, cu bodyguarzi. Se bazează şi pe un ziarist ca C.T. Popescu, în 90 angajat la Adevărul: pentru că a scris atunci împotriva Pieţei, CTP îşi tot caută argumente, zdrobitoare, că ce a făcut a făcut bine. Piaţa era ceva cam ca Cenaclul Flacăra etc., spune cu dispreţ răstit cel mai mare ziarist din concursul Zece pentru România a lui SOV. Dar prietenul său Emil Hurezeanu i-ar fi putut spune că în Piaţa Tien An Men protestatarii nu făceau altceva decât cei din PU, un an mai târziu.
Cu
