Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un băimărean are în casă un acvariu - gigant

Publicat in Adevarul, marți 15 iunie 2010 ·

Cel mai mare acvariu din Baia Mare îl are Krizsan Attila, de 32 de ani. El l-a montat la loc de cinste: în sufrageria apartamentului. Plin, acvariul cântăreşte 1.300 de kilograme şi are în jur de 400 de peşti. Până acum, băimăreanul a investit peste 10.000 lei.

Taximetristul Krizsan Attila spune că peştii sunt pasiunea lui de o viaţă. „Primul meu acvariu a fost, de fapt, un borcan de trei litri. Aveam cinci ani pe atunci şi am primit cadou doi peşti de la ai mei, de care am avut grijă până au murit", povesteşte bărbatul.

Inedita idee de a-şi amenaja cel mai mare acvariu din Baia Mare i-a venit în urmă cu câţiva ani. „Aş fi vrut să-l fac şi mai mare, însă nu mi-a permis spaţiul. Oricum, acvariul are o capacitate de 600 de litri, iar sticla este groasă de 12 milimetri", explică Attila Krizsan. De altfel, bărbatul a încorporat acvariul-gigant în mobilă, la comandă. „M-a costat toată afacerea peste 100 de milioane de lei vechi, până acum. Noroc că locuiesc la etajul I, abia am reuşit să-l urc fără să-l sparg", explică pasionatul.

Până şi soţia sa e din zodia „Peşti"

Băimăreanul spune că prietenii lui au admirat din start acvariul său şi i-au spus că şi-ar dori şi ei unul. „Până şi nevastă-mea e din zodia «Peşti». Asta este pasiunea mea, iar familia şi prietenii mi-o respectă. Pot să fiu nervos şi obosit, dar e de ajuns să petrec câteva minute în compania peştilor mei şi-mi trec toate cele", mărturiseşte Attila. „Prietenii mei au admirat ce au admirat «comoara» din sufragerie, pentru ca, în cele din urmă, fiecare să mă roage să-l ajut să-şi facă un acvariu, dar de dimensiuni mai mici", spune bărbatul.

Îi ia o zi întreagă să schimbe apa

Acvariul are dimensiuni uluitoare pentru o cameră de bloc: lungime de 3 metri, lăţime de 80 de centimetri şi înălţime de 60 de centimetri. „În Baia Mare, doar la bibliotecă mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 39 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 41 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°