Restaurantul are specific italian şi este situat pe bulevardul Mamaia nr. 271, vis-a-vis de Colegiul Tehnic Energetic.
Despre interior nu sunt prea multe de spus. Este mic, destul de înghesuit şi miroase mai tot timpul a mâncare. Eu nu pot rezista mult într-un astfel de loc, oricât de frumos ar fi acel miros.
Pe terasă se schimbă situaţia. Este mare, răcoroasă, multă verdeaţă şi flori, mese încăpătoare şi scaune confortabile, o mică fântână arteziană în mijloc şi videoproiector pentru pasionaţii de fotbal.
Mâncarea este excelentă, în special pizza şi pastele. Sunt printre cele mai bune preparate de acest fel din tot oraşul. Dar au un mare minus. Sunt exagerat de scumpe şi porţiile sunt mici. Eu nu mănânc mult de fel, dar La Dolce Vita trebuie să comand cel puţin două porţii de paste pentru a mă sătura.
Au ei printre cele mai bune mâncăruri din oraş, dar şi cele mai mici porţii la un preţ mare, 20 de lei pentru un pumn de paste şi cam tot atât pentru o pizza.
Servirea nu este nici rea, dar nici bună. Dacă nu sunt mulţi clienţi în restaurant, poţi primi comanda într-un timp relativ bun, dar dacă este aglomerat se schimbă treaba, aştepţi mult şi bine până un ospătar îşi face timp de tine.
Şi ajungem la nota de plată. Deja mă stresează enorm subiectul ăsta. Ei sunt obligaţi prin lege să emită bon fiscal fiecărui client. Înţeleg că nu vor să plătească taxe pentru a avea un profit mai mare, dar deja e nesimţire. La Dolce Vita nu mi s-a dat niciodată bon fiscal fără să cer. Îmi ajunge doar o bucată de hârtie pe care scrie ce am consumat şi cât costă, iar apoi este aruncată la coş. Bani la stat pauză. Şi, mai mult decât atât, în momentul în care soliciţi bon fiscal, cel puţin femeia din bar, îţi aruncă o privire de parcă i-ai cerut să dea o fugă să cumpere casa de marcat, să o fiscalizeze şi să-ţi dea acea bucăţică de hârtie blestemată. @
