In urma cu exact 20 de ani, minerii instaurau in Piata Universitatii din Bucuresti “linistea” plantand flori de mina si taind de la radacina protestul celor care cereau o Romanie mai curata si mai lipsita de fosti nomenclaturisti. Au trecut deci doua decenii, si se pare ca protestul celor de atunci, golanii, cum ii numea fostul presedinte Iliescu, s-a cam pierdut in analele timpului. Mesajul liderilor de atunci din Piata Universitatii, azi rasfirati pe ici pe colo in societatea romaneasca se pare ca nu prea a fost perceput de masa mare de romani, care au continuat sa-si duca mai departe somnul constiintei civice timp de 20 de ani.
La doua decenii de la acel iunie ’90, cu aroma de huila si bastoane, traim din nou o vara a protestelor, pumnul si bata minerului, fiind inlocuita acum de reducerea pensiilor si salarilor. Societatea civila, vaduvita de lideri care sa-i reprezinte la modul concret si nu formal, a fost inlocuita de sindicate, care din pacate doar mormaie la guvernanti, care-si duc in continuare traiul bine mersi. Degeaba au tot sperat romanii ca se vor schimba lucrurile in bine, dar din pacate prezentul este unul cat se poate de trist. Vinovatii de la revolutie, de la mineriade, mari tepari ai economiei romanesti si multi altii au fost si se dezvolta in continuare in jurul nostru, dar care din pacate nu sunt de gasit in copertile vreunui dosar al justitiei romane.
Si uite asa, dupa doua decenii dupa ce clasa politica si-a facut nevoile in plina realitate romaneasca, partidele politice actuale se invart in jurul prazii maronii cu miros intepator si participa la campionatul national de a da vina unul pe celalalt. E lesne de inteles cine sunt cei care sufera din cauza acestui miros, numit criza, care se vad acum nevoiti sa simta o mana rece care se furiseaza in buzunarele, si asa peticite, sa le mai suteasca ceva din buget. Cum canicula
