Din 2004, FC Bihor se află într-un cerc vicios. Indiferent de traseul din timpul campionatului, clubul revine, an după an, vară după vară, în acelaşi punct: nu are rezultate, nu are bani, nu are perspective.
În schimb, singurul lucru care mai creşte în clubul din strada Iosif Vulcan sunt datoriile. BIHOREANUL vă prezintă povestea "echipei fanion", blestemată, se pare, să rămână sub ameninţarea falimentului...
Pe marginea prăpastiei
La sfârşitul lui iunie 2009, la FC Bihor se punea problema ca echipa de seniori să se înscrie în Liga a III-a. Clubul era înglodat în datorii, iar rezultatele sportive justificau cu prisosinţă măsura. CF Liberty îşi anunţase deja retragerea, dar Marius Vizer, şeful Federaţiei Internaţionale de Judo, a revenit asupra deciziei, gândind ca "măcar să nu rămână judeţul fără echipă în liga secundă".
Anunţul nu a fost, însă, pe placul finanţatorilor clubului. Mai mult din orgoliu, pentru că Liberty ar fi jucat în B iar echipa patronată de municipiu şi judeţ ar fi ajuns în C, Ilie Bolojan a decis să nu mai trimită FC Bihor în Liga a III-a. Pe 30 iunie primarul a făcut publică încheierea contractului cu preşedintele Alexandru Toth şi anunţa succesorul acestuia, în persoana lui Gigi Alexandrescu (foto). Noul preşedinte a moştenit un seif gol, conturi blocate şi un buget tocat, în mare parte, de vechea conducere în prima parte a anului.
Dator vândut
Şeful FC Bihor a obţinut câteva sponsorizări rapide şi o tranşă de circa 700.000 lei din partea finanţatorilor. Om de sport, Alexandrescu a realizat, însă, rapid situaţia disperată a clubului. Datoriile imense către bugetul de stat şi către diverşi furnizori, acumulate din 2004, atârnau greu, "cântărind" peste 21 de miliarde de lei vechi.
În final, neputinţa Consiliului Local Oradea şi a Consiliului Judeţean Bihor de a asigura fondurile pentru FC Bihor, dar şi ind