Ton optimist la cea mai importantă conferinţă ASCO (American Society of Clinical Oncology) de la Chicago consacrată cancerului. Anual, aici îşi dau întâlnire reputaţi profesori doctori şi se lansează noi molecule contra cancerului, boală care sfidează progresele înregistrate de medicină, rămânând a doua cauză de mortalitate la nivel mondial.
Preşedintele ASCO, medicul Douglas Blayney, profesor de medicină internă la Universitatea Michigan, spune că înţelegerea mai profundă a complexităţii cancerului se traduce prin dezvoltarea unor terapii mai eficiente, care focalizează mai precis o varietate de tumori. Rezultatele cele mai încurajatoare anunţate la conferinţa ASCO dovedesc rolul decisiv al terapiilor care ţintesc funcţii vitale ale tumorilor sau acţionează asupra sistemului imunitar cu scopul de a distruge celulele maligne, comparativ cu chimioterapia standard. Aceste progrese reprezintă un câştig în sensul supravieţuirii mai ales în cazul pacienţilor cu cancer în stadii avansate, cu metastaze, cum ar fi melanomul, contra căruia sunt foarte puţine tratamente. Un anticorp experimental (Ipilimumab), care activează celulele T (timocite) ale sistemului imunitar pentru distrugerea cancerului, a dat, în premieră, rezultate "foarte încurajatoare" în lupta contra melanomului avansat, cancer al pielii a cărui incidenţă a explodat, practic, în ultimii 30 de ani.
O terapie experimentală (crizotinib), care neutralizează enzima "anaplastic lymphoma kinase" (ALK), enzimă esenţială în procesul de dezvoltare a celulelor canceroase, s-a dovedit eficientă şi contra celei mai frecvente forme de cancer pulmonar avansat la pacienţi cu un profil genetic particular. La ora actuală, la nivel mondial, neoplasmul pulmonar este cea mai frecventă şi mai severă formă de cancer. O altă terapie, aflată în etapa testărilor clinice, arată că tratamentul cu Avastin, ce