Ipoteza ca România să folosească rezerva Băncii Naţionale pentru a plăti integral pensile şi salariile l-a făcut pe ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, să ceară ajutorul Divinităţii. Sursa: Agerpres
Întrebat dacă Executivul ar putea evita reducerea pensiilor şi a salariilor, ca urmare a aplicării măsurilor de austeritate, prin utilizarea rezervei BNR, Vlădescu a dat de înţeles că această soluţie ar fi dezastruoasă.
"Să ne ferească Dumnezeu să ajungem la aşa ceva", a exclamat ministrul, înainte de a se alătura celorlalţi membri ai Cabinetului Boc, notează Agerpres. Aceştia au venit în Parlament, unde se va vota moţiunea de cenzură depusă de PSD, cu privire la măsurile anticriză.
Vlădescu apreciază că moţiunea nu va trece şi că executivul condus de Emil Boc va putea implementa planul de austeritate. Însă, o criză politică va agrava situaţia economică a României, a punctat Vlădescu.
Premierul Emil Boc şi-a asumat răspunderea în Parlament asupra proiectelor de lege privind măsurile de austeritate şi reforma pensiilor. Dacă moţiunea depusă de PSD nu va trece, atunci fondul de salarii din sistemul public va fi diminuat cu 25% iar pensile şi indemnizaţiile de şomaj cu 15%.
Şi BNR a invocat Divinitatea
La finele lunii februarie, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spune că "dacă ne ajută Dumnezeu, anul acesta ieşim din criză".
"Guvernul este un factor. Nicăieri în lume, pot să fie guvernele cele mai strălucite, nu pot să facă mare lucru. Întotdeauna avem nevoie de noroc în viaţă şi de Dumnezeu", a declarat Adrian Vasilescu.
În luna mai, rezervele de aur şi valută ale BNR s-au redus cu 79 de milioane de euro, faţă de aprilie, până la 35,251 de miliarde de euro.