La doar trei ani de la înfiinţare, micuţul club bucureştean condus de Valentin Samungi se pregăteşte să preia ştafeta de la mult mai titratele concitadine. Clubul finanţat de Primăria Capitalei şi de Consiliul Municipiului Bucureşti va avea şase echipe care vor evolua în primul eşalon: handbal (feminin şi masculin), volei (feminin şi masculin), rugby şi baschet.
Clubul Sportiv Municipal Bucureşti sărbătoreşte pe 19 iunie trei ani de existenţă, iar socotelile sunt îmbucurătoare. Echipa de rugby, care s-a rupt din parteneriatul cu Olimpia Bucureşti, s-a menţinut în prima ligă, deşi are o echipă formată în special din jucători tineri, şi îşi propune obiective serioase pentru noul sezon.
Baschetbaliştii au terminat sezonul regulat pe locul 12, menţinându-se în prima ligă. Echipele de volei, masculin şi feminin, au reuşit promovarea la jumătatea lunii mai, iar din sezonul următor vor lupta pe prima scenă. În sfârşit, handbaliştii de la CSM Bucureşti au promovat şi ei şi alcătuiesc echipa cu cea mai mică medie de vârstă, puţin sub 22 de ani, care a evoluat vreodată în Liga Naţională de Handbal. Sărbătoresc trei ani de existenţă împreună cu Oprescu şi Videanu
”Sportivii noştrii nu au salarii exorbitante, dar preferă să primească banii la timp. Am avut cazuri de sportivi, care la alte cluburi erau remuneraţi pe hârtie cu 3.000 de euro, dar primeau banii o dată la patru luni. Au preferat să se transfere la noi, unde primesc 1.000 de euro, dar ridică lunar salariul. Vrem să promovăm sportivii autohtoni, tineri, iar obiectivul nostru este performanţa”, a explicat Valentin Samungi, directorul general al clubului. La sărbătoarea prilejuită de împlinirea a trei ani de existenţă, care va avea loc pe 21 iunie, vor participa Sorin Oprescu, primarul capitalei, şi viceprimarul Victor Iovici, doi foşti sportivi care au stat mereu aproape de club, dar şi foştii edili