Cred că, până la un punct, tema familiei circumscrisă orizontului unei cotidianităţi banale s-a aflat în centrul preocupărilor regizorilor reprezentativi pentru Noul Val. Trei filme importante încep cu o scenă în pat, devenit un subtil instrument procustian în economia relaţiilor. În Marţi, după Crăciun al lui Radu Muntean, camera surprinde cuplul de amanţi după ce au făcut dragoste, badineria erotică şi ironia sunt în acord cu o conjugalitate care în principiu se află în altă parte, scena de dragoste însă va face loc problematizărilor pe parcursul filmului. Momentului de acalmie tandră îi corespunde paradoxal cel de echilibru aparent de după consumarea despărţirii soţilor, când familia reunită fictiv în jurul pomului de Crăciun ascultă colinde. În filmul lui Cristi Puiu, Aurora, conjugalitatea apare ca un act ratat, din obscuritatea care nu camuflează nici măcar rutina sexuală, cuplul de amanţi se desprinde pentru gesturile mecanice, monotone, ale unei zile obişnuite, nuditatea nu are nimic erotizat, este una anatomică, corpurile sunt înstrăinate, distante, reci. Există un singur moment care sugerează climatul familial, femeia îi povesteşte reacţia fetiţei ei la un basm, Scufiţa roşie, însă Viorel pare complet alienat, nimic nu trădează participarea sa afectivă, relaţia nu răspunde decât unei inerţii sociale, pentru că în subterana psihismului abisal forţe obscure îl împing spre crima comisă cu sânge rece.

Vendeta are ca raţiune desfacerea relaţiei anterioare, despărţirea de soţia sa, pe ai cărei părinţi socotiţi vinovaţi îi va ucide, împreună cu notarul care şi-a adus contribuţia la acest deznodământ. Nu avem nicio motivaţie clară a eşecului căsniciei lui Viorel, avem decupat doar spectacolul radicalizării acestuia. Şi primul lung metraj al lui Răzvan Rădulescu şi al Melissei de Raaf, Felicia, înainte de toate, care a scos în evidenţă o actriţă, Ozana Oan