O echipă de speologi români a găsit într-o peșteră din județul Bihor mai multe picturi ce pot fi încadrate ca aparţinând unei perioade vechi a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian, între 23 000 şi 35 000 de ani. Este pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă arta parietală aşa de veche.
Speologii Tudor Rus (Club de speologie Speodava Ştei), Mihai Besesek, Valentin Alexandru Radu, Roxana Laura Ţoiciu (Asociația de Speologie Speowest Arad) și Marius Kenesz (Speo Club Zarand Brad) au descoperit într-o peşteră din România picturi paleolitice.
Picturile au fost descoperite în peștera Coliboaia. "Picturile negre reprezintă animale, printre care un bizon, un cal, posibil o felină, unul sau două capete de urs şi doi rinoceri. Aici se găsesc de asemenea şi câteva gravuri. Pe sol sunt răspândite oase de urs. În timpul şederii în peşteră, urşii au zgâriat şi au lustruit pereţii peşterii", a explicat Viorel Lascu, președintele Federației Române de Speologie.
Potrivit directorului Muzeului Țării Crișurilor, Aurel Chiriac, zona nu este una accesibilă publicului larg și probabil va rămâne așa, având în vedere că trebuie trecut pe sub apă pentru a ajunge la picturi. "Încă sunt în curs de verificare, zona este sub protecție, închisă. Încă testăm niște lucruri, dacă se va confirma este vorba de o descoperire senzațională", a spus Chiriac. El a precizat că probabil nici după finalizarea cercetărilor zona nu va fi deschisă publicului ci va rămâne o rezervație arheologică accesibilă în primul rând specialiștilor.
Specialiștii au atestat autenticitatea picturilor
O echipă franceză, formată din speologii Marcel Meyssonnier şi Valérie Plichon, un paleontolog specializat pe ursul de peşteră, Michel Philippe, preistoricul Françoise Prudhomme şi doi specialişti în artă de peşteră, Jean Clottes şi Bernard Gély, au ajuns la pictur