Trece sau nu trece moţiunea de cenzură? Este întrebarea zilei. În această seară, vom şti dacă mai avem guvern sau nu. Parlamentarii decid dacă Emil Boc şi miniştrii săi vor mai rămâne la Palatul Victoria. Dar, mai important de atât e faptul că, azi, se decide soarta pensionarilor şi bugetarilor acestei ţări. Libertatea vă arată cum ar putea fi viitorul în cele două situaţii.
Dacă moţiunea trece
Dacă moţiunea de azi trece, urmarea firească este căderea guvernului condus de Emil Boc şi blocarea măsurilor anticriză ale acestuia. Astfel, legea care prevede micşorarea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% nu va mai intra în vigoare. Formarea unui nou guvern ar putea dura destul de mult. Conform legii, preşedintele Băsescu trebuie să nominalizeze în termen de 10 zile un nou premier, care să-şi formeze o echipă guvernamentală. Această nouă echipă are nevoie de votul Parlamentului, pentru a fi învestită.
Dacă prima nominalizare a preşedintelui nu trece de Parlament, urmează o alta. În cazul în care nici a doua variantă nu e agreată, se poate ajunge la alegeri anticipate. Din punct de vedere economic, dacă noul guvern nu va fi numit într- un timp foarte scurt şi nu va veni cu măsuri anticriză rapide, există riscul ca econo- mia României să se afunde şi mai tare. În situaţia în care nu se reduc cheltuielile pentru atingerea deficitului bugetar de 6,8% convenit cu Fondul Monetar Internaţional, acordul cu această instituţie va fi anulat şi banii din împrumuturile externe nu vor mai veni.
Părerea specialiştilor
Iosif Boda: «Riscăm să nu mai primim banii de la FMI»
“În cazul în care ar cădea guvernul în urma moţiunii, riscăm să nu mai primim celelalte tranşe din împrumut de la FMI. Totodată, s-ar crea o stare de incertitudine pentru investitorii străini care ar dori să vină în România”, a afirmat polit