Drumul expres Turda - Sebeş, pentru care a fost făcut deja studiul de fezabilitate, "leagă autostrăzi care nu există şi care nici nu vor exista prea curând, având în vedere banii de care dispunem", a acuzat ministrul Transporturilor Radu Berceanu, astăzi la dezbaterea moţiunii de cenzură. El a precizat că au fost făcute studii de fezabilitate de 100 milioane de lei pentru drumurile expres, pentru care lucrările nu s-au concretizat.
"Eu am organizat cinci licitaţii de când sunt ministru la Transporturi, toate câştigate de cel care avea cel mai mic preţ", a adăugat ministrul.
CNADNR avea datorii de 2,5 miliarde de lei în 2004, iar în 2007, după ce preluase PNL acest minister, datoriile erau zero. "Când am revenit la acest minister, datoriile erau 2,4 miliarde de lei, din nou", a spus Berceanu.
El a exemplicat cu o serie de salarii mari de la agenţii din subordinea ministerului, care au fost reduse. "Culmea e că în septembrie, octombrie şi noiembrie 2008, în campanie electorală, în afară de 4.000 lei indemnizaţie pentru participarea la Consiliul de Administraţie li s-a dat şi o primă, în feicare lună, de câte trei indemnizaţii, pentru a le duce la partid. Cam acelaşi lucru e cam peste tot", a conchis el.
Drumul expres Turda - Sebeş, pentru care a fost făcut deja studiul de fezabilitate, "leagă autostrăzi care nu există şi care nici nu vor exista prea curând, având în vedere banii de care dispunem", a acuzat ministrul Transporturilor Radu Berceanu, astăzi la dezbaterea moţiunii de cenzură. El a precizat că au fost făcute studii de fezabilitate de 100 milioane de lei pentru drumurile expres, pentru care lucrările nu s-au concretizat.
"Eu am organizat cinci licitaţii de când sunt ministru la Transporturi, toate câştigate de cel care avea cel mai mic preţ", a adăugat ministrul.
CNADNR avea datorii de 2,5