Încercând cu disperare să te ascunzi de soarele verii, te poţi gândi cum le-a venit oamenilor ideea să-şi protejeze ochii de lumina solară.

Ieri. Se spune că, în timpul imperiului roman, împăratului Nero îi plăcea să privească luptele gladiatorilor prin smaralde, pentru a-şi proteja ochii de soare. O altă legendă legată de obiecte folosite de-a lungul timpului pentru a apăra ochii de lumina soarelui menţionează un trib din Egipt care folosea, în acest scop, un soi de rame de lemn ce aveau dispuse în interior câteva spice de grâu uscate, bătute cu maiul şi montate în aşa fel încât să creeze o oarecare umbră în zona ochilor.

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, un designer englez cu numele de James Ayschougha inventa un set de ochelari prevăzuţi cu două rânduri de balamale, un rând ce susţinea o pereche de lentile transparente, iar al doilea pe cele colorate într-o nuanţă mai închisă. Ayscough era de părere că lentilele transparente erau dăunătoare pentru ochi din cauză că lăsau prea multă lumină să treacă prin ele. Ochelarii concepuţi de el au fost primii care semănau cu ochelarii de soare folosiţi astăzi, având lentile verzi sau albastre, dar aceştia nu erau meniţi pentru a apăra ochii de soare, ci pentru a corecta anumite probleme de vedere. Abia în 1929, Sam Foster a vândut prima pereche de ochelari de soare Foster Grants la Woolworth, pe aleea comercială din Atlantic City. Succesul a fost atât de rapid, încât, chiar în acelaşi an, a reuşit să-şi înfiinţeze propria companie producătoare de ochelari de soare.

Azi. Odată cu fabrica de staruri exportată de la Hollywood către restul lumii, pe parcursul secolului al XX-lea, ochelarii de soare au început treptat să-şi depăşească funcţia de bază, aceea de a proteja ochii împotriva razelor solare prea puternice, devenind un accesoriu aproape obligatoriu pentru victimele modei, fiind de cele mai mult