Juan Pablo Garat are 27 de ani, care ultima oară a evoluat la Tigre, după ce a stat 5 ani în Elveţia, la St. Gall
În căutare disperată de fundaşi centrali, Dinamo a intrat pe pista sud-americană. Argentinianul Juan Pablo Garat ar putea fi viitorul transfer al roş-albilor. Stoperul de 27 de ani, care a evoluat ulitma oară în prima ligă din Argentina, la Tigre, a sosit ieri dimineaţă la Bucureşti. A fost întîmpinat de managerul sportiv Florin Prunea, care l-a condus la hotelul Rin, iar în această dimineaţă va efectua vizita medicală.
"E un fotbalist interesant, e valoros, a evoluat în Elveţia, la St. Gallen, şi în Argentina, iar pe unde a fost a jucat, nu a frecat banca de rezerve. Să îl vadă şi Andone la antrenamente şi, dacă e mulţumit de randamentul lui Garat, vom semna actele", a spus unul dintre şefii "cîinilor". Garat se va alătura lotului dinamovist şi se va antrena alături de roş-albi zilele următoare, Andone urmînd să ia o decizie în privinţa argentinianului pînă pe 23 iunie, cînd echipa va pleca într-un stagiu de pregătire de două săptămîni în Austria.
Pentru Garat, şefii vor trebui să achite maximum 100.000 de euro. El e liber de contract, suma fiind cerută de către agenţii fotbalistului.
1,86 metri măsoară Juan Pablo Garat, mai mult decît Moţi (1,83), D. Grigore (1,85) şi Scarlatache (1,84)
"Garat a sosit în România şi vom negocia cu el. Momentan nu este nimic concret"
Florin Prunea, manager sportiv Dinamo
Despre alte posibile transferuri
- Nicolae Badea a comentat interesul lui Dinamo pentru Dani Coman: "Nu pot da detalii, discutăm, este o chestiune complexă care depinde şi de starea medicală a lui Dolha, şi de situaţia lui Lobonţ".
- Azi se aşteaptă un răspuns concret de la ŢSKA Sofia în privinţa preţurilor de transfer pentru portarul Cha