Pe Cătălin îl ştiu din copilărie. Pe cînd jucam fotbal în curtea grădiniţei din spatele blocului nostru din Rm. Vîlcea, cînd mergeam împreună la meditaţie la gramatică (pentru a intra la facultate la Bucureşti) şi cînd fiecare suferea după cîte o fată extrem de nerezonabilă în amor. Pe atunci, scriam amîndoi poezii (el filozofice, eu de dragoste), eu mai făceam şi coregrafie la Şcoala de artă, iar el cînta la chitară „Nothing else matters”, „Don`t look back in anger” din astea...

Într-o marţi din august anul trecut mă sună că joi mergem în Grecia. Zis şi plecat. În satul Tsilivi, unde aveam noi cazare, plictiseală: plajă îngustă şi stîncoasă, o singură terasă unde se mînca bine, magazine kitsch, turişti bătrîni. Şi atunci zice Cătălin că ce-ar fi să închiriem noi nişte biciclete şi să dăm ocol insulei.

Trei zile am pedalat aprox. 200 de km, străbătînd, de la Porto Roma la Port St. Nicholas, toată coasta estică a insulei Zakynthos. Pedalam (la 40 de grade) pe marginea mării, printre livezi de măslini, urcam coaste împădurite (mai mult pe lîngă bicicletă), coboram văi stîncoase (fără să dăm o pedală minute întregi)... Am făcut vreo 500 de fotografii, jumătate din ele de pe bicicletă. Ne opream să bem şi să mîncăm la vreo tavernă, făceam baie unde ne plăcea, fotografiam grecoaicele drăguţe, iar seara închiriam o cameră în satul în care ne prindea oboseala.

În ultima zi, pe cînd ne întorceam la camera noastră de hotel, pe un drum în pantă şi cu zeci de curbe, m-am trezit frînînd cam brusc şi alunecînd pe asfaltul acoperit cu nisip (eram în pantaloni scurţi) înspre o camionetă venind din faţă. Din prietenie şi, mai ales, empatic cu plonjonul meu, Cătălin, care venea din spate şi vedea „accidentul”, a intrat şi el cu bicicleta într-un gard. Mi-am distrus toată partea dreaptă: genunchi-şold-palmă-cot-umăr (am semne şi acum), dar am salvat aparatul fot